Penultimul joc al sezonului a fost tratat ca pe unul de vacanţă de FC Bihor. Plecaţi în ziua meciului, orădenii au fost superficiali în joc şi au cedat cu 0-3 pe terenul echipei considerate revelaţia sezonului.
Sătmărenii şi-au creat două faze periculoase în prima repriză şi au reuşit să înscrie o dată. În minutul 8, Gavrilescu a centrat şi fundaşul Fl. Mureşan a profitat de indecizia orădenilor şi a marcat cu un şut de la 11 metri (1-0). Şapte minute mai tîrziu Faur ne-a dat emoţii cu o lovitură de cap din 6 metri, din fericire mingea a trecut puţin peste.
În schimb, bihorenii s-au dovedit periculoşi doar în prelungirile reprizei când Sorian a executat bine o lovitură liberă de la 25 de metri şi Anca-Trip a respins de la rădăcina barei. După pauză, golgeterul Raymond Lukacs a demonstrat din nou că e uşor să ratezi cu portarul şi a şutat de la 10 metri peste transversală (68).
Doi fundaşi marcatori
Mai eficienţi s-au dovedit sătmărenii, Gavrilescu oferind din nou o centrare decisivă la care fundaşul Iuhas s-a înălţat şi a marcat, bară-gol (2-0).
Gazdele s-au dezlănţuit şi în minutul 79 Svarczkopf l-a învins pe Fildan cu un şut de la 25 de metri plasat lângă bară (3-0).
Singurul lucru notabil în tabăra „roş-albaştrilor”, după o prestaţie ruşinoasă, a fost debutului lui Iulian Cuc (17 ani), intrat în locul lui Sorian în ultimele 11 minute.
De asemenea, pe foaia de joc a fost trecut în premieră Andrei Luduşan (18 ani), un atacant care a evoluat la Academia Hagi şi are selecţii la loturile naţionale de juniori, fiind considerat la un moment dat un puşti de perspectivă.
CASETA TEHNICĂ
OLIMPIA – FC BIHOR 3-0 (1-0)
Stadion Olimpia. Teren bun. Spectatori: 400
Au marcat: Fl. Mureşan 8, Iuhas 72, Svarczkopf 79
Olimpia: Anca Trip – D. Muntean, Fl. Mureşan, C. Ene, Iuhas (cpt.) – Gavrilescu (79 D. Lukacs), R. Rus (46 Villand), Svarczkopf, Faur – D. Lemac (59 Feier), Al. Boştină. Antrenor: Tiberiu Csik
FC Bihor: Fildan – Mihuţ, Fl. Lazăr (cpt.), Mintaş, R. Lupu (46 A. Achim) – C. Străuţ, M. Popa (67 Ianc) – Fl. Pop, Ov. Bic, Sorian (79 I. Cuc) – R. Lukacs. Antrenor: Alexandru Pelici
Arbitri: Teodora Albon (Cluj-Napoca) – Ferencz Tunyogi (Zalău), Radu Despa (Baia Mare)
Observatori FRF: Grigore Tomoioagă (Rm. Vâlcea) şi Lucian Bălan (Baia Mare).
FOTBAL LIGA 2 SERIA VEST
Rezultate înregistrate în etapa a VIII-a:
PLAY OFF
FC Olt Slatina – Gloria Bistrița 0-3 (0-1). Al. Pop 27, C. Roşu 51 şi 76
CSU Craiova – ASA Tg. Mureș 2-0 (1-0). D. Varga 25 penalty, Ivan 73
CSM Rm. Vâlcea – Metalul Reșița 1-1 (0-0). Codin 60 penalty / Oct. Vasile 57
CLASAMENT
1. CSU Craiova 18 10 3 5 26 – 18 33 +6
2. ASA Tg. Mureș 18 9 4 5 20 – 13 31 +4
3. CSM Rm. Vâlcea 18 7 6 5 18 – 15 27 0
4. Gloria Bistrița 18 6 6 6 20 – 19 24 -3
5. Metalul Reșița 18 6 4 8 16 – 20 22 -2
6. FC Olt Slatina 18 3 3 12 8 – 23 12 -15
Etapa viitoare (sâmbătă 31 mai): CSM Rm. Vâlcea – FC Olt (ora 11), Metalul Reşiţa – CSU Craiova (ora 11), ASA Tg. Mureş – Gloria Bistriţa (ora 20).
PLAY-OUT
Olimpia Satu Mare – FC Bihor 3-0 (1-0). Fl. Mureşan 8, Iuhas 72, Svarczkopf 79
Minerul Motru – UTA 3-0 (fără joc). Echipa arădeană nu a fost programată de FRF din cauza faptului că nu a plătit cinci baremuri de arbitraj.
CS Mioveni va sta. a stat.
CLASAMENT
1. Olimpia Satu Mare 16 11 3 2 28 – 10 36 +12
2. FC BIHOR 17 8 5 4 24 – 16 29 +5
3. CS Mioveni 16 8 4 4 24 – 15 28 +4
…………………………………………………………………………………………………………………….
4. UTA Arad 16 4 3 9 13 – 28 15 -9
5. Minerul Motru 17 3 4 10 17 – 22 13 -14
6. FCU Craiova 10 1 3 6 5 – 20 6 -9
Etapa viitoare (sâmbătă 31 mai, ora 11): FC Bihor – CS Mioveni, UTA Arad – Olimpia Satu Mare. Minerul Motru va sta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!