Echipa orădeană a fost învinsă sâmbătă seara de campioana Ungariei cu scorul de 3-1 (2-1). Pentru Debrecen au jucat rezervele primei echipe şi jucători de la DVSC II. Dintre jucătorii care a obţinut calificarea în turul următor al Ligii Campionilor în dauna echipei Levadia Tallin, contra orădenilor au evoluat doar Kulcsar şi Dombi.
Chiar dacă au evoluat de la egal la egal majoritatea timlului de joc, orădenii au pierdut din cauza greşelilor din defensivă, două dintre goluri fiind primite cu concursul portarului. Marcator contra estonienilor, Kulcsar a punctat de două ori şi împotriva orădenilor în minutele 20 şi 35.
FC Bihor a redus din diferenţă în finalul reprizei după un corner executat de Sorian şi fundaşul M. Deaconescu a punctat cu capul de la colţul scurt. În partea a doua maghiarii au refăcut ecartul de două goluri prin reuşita brazilianului Vinicius. „Am întâlnit un adversar bun aflat într-o fază avansată a pregătirilor. Pentru tânăra noastră echipă aflată în construcţie a fost un test util. Numai în astfel de meciuri putem creşte cu muncă şi răbdare”, ne-a declarat antrenorul Gheorghe Ghiţ. După acest joc, tehnicianul orădean a decis să renunţe la atacantul uruguayan Juan Manuel Gomez.
CASETA TEHNICĂ
Debrecen VSC – FC Bihor 3-1 (2-1)
Au marcat: Kulcsar 20 şi 35, Vinicius 61 / M. Deaconescu 45
DVSC: Verpecz – Bernáth, Máté, Szűcs, Korhut – Kulcsár, Ramos, Bódi, Pavlovics – Kabát, Szpaszojevics. În repriza a doua: Verpecz – Spitzmüller, Katona, Simac, Mohl – Dombi, Huszák, Szilágyi, Vinicius – Etogo, Farkas.
FC Bihor: Bujor – Letan, Muscă, M. Deaconescu, Tegzeş – Coroian, Danci, Sorian – Markus, Benţe, Bârză. Au mai jucat D. Copil, Fl. Pop, Pocian, Petrache, Lupu, Bârsan, Gomez, Balla, Ţoca, Sulea şi un portar maghiar aflat în probe.
TEODOR BIRIŞ
FC Bihor evoluează la Debrecen
Citiți principiile noastre de moderare aici!