Din ultimele 10 meciuri oficiale, 9 s-au încheiat cu victoria lui Dinamo, iar un singur egal, scor 2-2, a fost consemnat în 1990 tocmai într-o zi de 3 noiembrie. Dacă atunci ambele echipe evoluau în prima ligă, acum liderul din Liga 3, Seria 8, a fost egalul penultimei clasate din Superligă.
Mai mult curaj, tupeu în joc, a cerut lumea după partida cu FCSB, iar „roș-albaștrii” orădeni au arătat că se poate susținuți de circa 9.000 de spectatori, restul rămânând acasă din cauza vremii instabile de vineri.
În fața unor „câinii roșii” demoralizați și apăsați de lipsa victoriilor, orădenii au început mai bine și în minutul 7 Florin Chitaș l-a pus la încercare pe Golubovic cu un șut de la 18 metri, dar portarul a prins. Prima șansă de gol le-a aparținut oaspeților în minutul 16. Iulian Roșu a executat o lovitură liberă din lateral stânga la bara a doua și Abdallah a reluat pe lângă poartă din 6 metri.
Penalty neacordat
A urmat o fază clară de penalty la intervenția prin alunecare a lui Patriche asupra lui Chitaș, însă arbitra din Craiova a lăsat jocul să continue, la acest joc nefiind folosită camera VAR. Imediat tribunele au protestat iar la un presupus henț al lui Giafer în careu (28).
Momentele bune ale orădenilor au continuat și Călin Jurj a șutat puternic de la 25 de metri, mingea l-a lovit în piept pe portar, care a apucat să se replieze și să rețină din fața celuilalt Jurj, Sergiu (29). „Câinii” și-au arătat colții la pasa lui Bena pentru Bani, care a scăpat singur, dar a preluat prea lung și Pînzariu a ieșit și a îndepărtat pericolul (33). Ultima fază importantă a reprizei l-a avut protagonist pe Ban, care a pasat și Gunie a reluat cu călcâiul de la 7 metri pe lângă colțul scurt. În avantaj la capitolul impresie artistică, orădenii au fost taxați în debutul părții secunde. Bani a executat la colțul scurt o lovitură liberă din lateral dreapta, Pânzariu a respins greu și fundașul Ricardo Grigore a trimis în plasă din apropiere (0-1).
Schimbare inspirată
Au urmat momente de derută în jocul gazdelor, care au reînceput să se apropie de careul advers pe abia în ultimul sfert de oră pe fondul schimbărilor făcute și a susținerii din tribune. Insistența le-a fost răsplătită pentru că în minutul 84
Ricardo Grigore a respins greșit din fața propriului careu, iar „arma secretă” Alexandru Popa i-a luat fața lui Patriche și a șutat din voleu din 13 metri lângă bara din dreapta lui Golubovic (1-1).
Bucurie imensă pentru fundașul de 18 ani înalt de 2 metri, care a devenit un specialist al golurilor pe final.
Tribunele au erupt „Bihoru, Bihoru!”, suporterii fiind mândri că favoriții lor au reușit să egaleze o echipă de Superligă. Un egal care poate fi considerat cât o victorie, care să redea moral unui lider care a remizat în ultimele două jocuri de campionat. Pentru FC Bihor e mai important campionatul, cel care poate urca fotbalul din Oradea la nivelul următor.
Înainte de debutul partidei președintele George Tătar a înmânat plachete unor foști jucători sau antrenori care au activat atât la Dinamo cât și la FC Bihor. Este vorba de Costel Orac, fost antrenor la FC Bihor, Claudiu Mutu, fost jucător la Dinamo și FC Bihor, actualmente antrenor la juniorii FCb și Dorin Mihuț fost jucător la FC Bihor și Dinamo, actualmente antrenor secund la prima echipă. Mițuș a fost și cel care a dat lovitura de începere.
Pentru punctul obținut în fața lui Dinamo, FC Bihor va primi din partea FRF suma de 4.000 de euro. Fiecare punct cucerit în grupele Cupei României este recompesat cu 4.000 de euro. Pentru calificarea în grupe FC Bihor s-a ales cu 14.000 de euro.
Următorul meci de campionat al FC Bihor este programat marți, 7 noiembrie, pe Stadionul Iuliu Bodola, în nocturnă, de la ora 18:00, cu Phoenix Buziaș.
CASETA TEHNICĂ
FC BIHOR – DINAMO BUCUREȘTI 1-1 (0-0)
Au marcat: Alexandru Popa 83 / Ricardo Grigore 48
FC Bihor: M. Pînzariu – C. Jurj, Sg. Bactar, D. Stan, L. Ioviţă (80 A. Militaru) – R. Gunie, V. Calugher (80 Al. Popa) – I. Ban (69 G. Cherman), Al. Sorian, Fl. Chitaș (69 Al. Stoian) – Sg. Jurj (87 A. Moga). Antrenor: Florin Farcaș
Dinamo: Golubovic – D. Irimia (66 Cr. Costin), D. Giafer, Patriche, R. Grigore – Bena (75 Larrucea), D. Iglesias (54 N. Roșu), I. Roșu (75 Al. Irimia) – A. Bani, Abdallah (66 D. Politic), Ghezali. Antrenor: Ovidiu Burcă
Arbitri: Alina Ionela Peșu – Adrian Popescu, Daniela Constantinescu (toți din Craiova), rezervă Mircea Ardelean (Arad)
Observatori FRF: Claudiu Marius Ștefan (Orăștie) și Eduard Dumitrescu (Pitești).
„FC Bihor este o echipă cu inimă! Mi-a plăcut îndârjirea lor!
Trimite articolul
XCa sa citam titlul de ieri, un nou rezultat “pozitiv”…bravo FcB, se poate. Echipa de pe vremuri se mobiliza fantastic contra echipelor mari, iar publicul era incredibil. Consumul de semințe atingea cote paroxistice, la fel ca numărul de halbe de la “Stadion”.