Golul primit în al treilea minut de prelungire l-a lăsat fără vlagă. „Ce poţi să mai spui când primeşti gol la ultima fază? E cel mai dureros lucru care ţi se poate întâmpla. Dă-mi gol în minutul 60 sau 70, dar nu în ultima secundă. Îmi felicit jucătorii, au evoluat admirabil. Dacă vom avea aceeaşi atitudine, nu vom avea probleme în campionat. Părerea mea e că am controlat jocul cap-coadă”. La prima strigare nu a avut de obiectat la adresa arbitrilor, dar după ce a aflat că nu a fost ofsaid la golul lui Apostu i-a pus la punct. „A arbitrat OK. Nu ştiu la faza golului lui Apostu dacă a fost ofsaid. Dacă nu a fost, înseamnă că este o greşeală foarte mare. Arbitrii ar face bine să deschidă ochii şi să arbitreze bine”, a conchis Trică.
Orădeanul Gheorghe Ghiţ consideră că la acest prim joc contează doar rezultatul. „Ar fi fost păcat să fi pierdut puncte cu UTA. La 1-0 am avut două ocazii prin Lukacs şi apoi om în plus… Altfel ar fi fost jocul dacă Lukacs ar fi marcat. Felicit echipa pentru dăruire. Lucrul cel mai important este că am luat cele trei puncte. A fost primul meci, avem o echipă nouă, iar relaţiile încă suferă. Avem nevoie de încredere, iar aceasta ţi-o dă doar rezultatele. Cu Mihuţ şi Florin Pop, care sunt accidentaţi, poate am fi reuşit mai mult”.
FC Bihor s-a chinuit cu UTA
Citiți principiile noastre de moderare aici!