„Din cauza interesului crescut pentru acest meci, nu se vor putea oferi gratuităţi copiilor, întrucât se estimează că toate locurile disponibile vor fi ocupate. De asemenea, menţionăm că odată cu punerea în vânzare a biletelor pentru meciul cu FCSB, comercializarea abonamentelor pentru sezonul în curs va fi stopată”, informează FC Bihor printr-un comunicat de presă.
Campania de vânzare a abonamentelor, care sunt valabile și la jocurile din Cupa României, a fost una extrem de eficientă. S-au vândut atât la prețul de 100 lei cât și vreo 50 la cel de 1.000 de lei.
Până miercuri în jurul orei 16:00 s-au vândut 6.452 de abonamente, iar campania se încheie la ora 19:00. Având în vedere că 5% din capacitate este rezervată oaspeților, 5% FRF și sponsorilor Cupei României, la vânzare vor fi scoase în jur de 2.000 de bilete.
[eadvert]
Biletele vor putea fi achiziţionate atât online, accesând site-ul oficial al clubului, www.fcbihor.ro, cât şi cu banii cash, de la stadion, începând de joi, 21 septembrie, de la ora 14:00.
Meciul FC Bihor Oradea – FCSB este programat miercuri 27 septembrie, în nocturnă, de la ora 21:00, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”.
Efectul FCSB și Dinamo! Încasări record din abonamente pentru FC Bihor Oradea
Citiți principiile noastre de moderare aici!