„A fost un joc de pregătire care ne dă speranțe. Am jucat împotriva unei echipe de Liga I și este o victorie care contează pentru moralul nostru. Este o onoare de câte ori îl întâlnesc pe domnul Șunda, dânsul este mentorul meu, cu dânsul am început această carieră și mă bucur să ne reîntâlnim ori de câte ori avem ocazia. Peste două săptămâni cred că vom fi pregătiți pentru reluarea campionatului”.
„Unele necunoscute”
Tehnicianul s-a cam lămurit în linii mari asupra nucleului pe care se va baza în primul unsprezece. „În mare parte este o echipă făcută, există un nucleu de bază. Mai sunt unele necunoscute, una – două. Sper, până la reluarea campionatului să fim toți în deplinătatea forțelor, să fim inspirați și să începem campionatul cu dreptul”.
Chiar dacă nu a nominalizat dilemele pe care le are, posturile cu semn de întrebare par a fi cel de fundaș central și mijlocaș central. Mai precis, perechea lui Florin Lazăr, respectiv colegul de linie al lui C. Străuț în duetul mijlocașilor defensivi. Pascariu nu a convins încă, dar mai are timp să se integreze, celelalte variante fiind Mintaș sau Bactăr, pentru că Letan este folosit mai nou pe postul său de bază, cel de fundaș dreapta.
Pentru un rol de închizător lângă Străuț se luptă Haș și M. Stancu, amândoi mai având mult de lucru până să-l convingă pe Alex Pelici.
În rest, actualmente, Smaranda, Mihuț, Lazăr, A. Achim, C. Străuț, Ianc, Sorian, Fl. Pop și Raymond Lukacs par să-și fi antamat un loc de titulari.
Însă nu trebuie să se culce pe o ureche pentru că în ceafă le răsuflă colegi de echipă dornici să-și câștige un loc de titular, cum ar fi Letan, Lupu, Bic, M. Popa, Zsombor Lukacs, Cigan sau Hadăr, unii dintre ei fiind privilegiați și de statutul de jucători sub 21 de ani.
E o altă dilemă a staff-ului tehnic, care trebuie să aleagă cei doi jucători under 21 cu care să înceapă jocurile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!