Jucătorul a renunţat la 1.800 euro şi poate pleca liber de contract. Clubul se obligă să-i achite restul restanţelor salariale până la începutul lunii aprilie, suma fiind de circa 3.500 de euro. Al doilea marcator al FC Bihor din tur avea un salariu lunar de 1.250 de euro brut. Bucur ar putea ajunge la Arieşul Turda sau Concordia Chiajna. Un alt jucător care urmează să-şi rezilieze contractul cu FC Bihor este mijlocaşul Ciprian Străuţ, care se pregăteşte cu Fortuna Covaci. În schimb, la Oradea a revenit fundaşul Daniel Ambruş, care nu şi-a găsit echipă, dar nu intră nici în planurile antrenorului Dan Dobai.
Teodor Biris
Citiți principiile noastre de moderare aici!