Are înălțimea necesară pentru a fi un pivot de succes în baschet, dar el a ales mingea de fotbal în detrimentul jocului la panou. La 2,00 metri, Andrei Alexandru Popa este probabil cel mai înalt fotbalist care evoluează în primele trei ligi din România și abia a împlinit 18 ani. În actualul sezon, fundașul central are minute pentru FC Bihor și FC Bihor II și de fiecare dată când este folosit apare periculos în careul advers.
[eadvert]
Are deja două goluri în Liga 3 și unul în Liga 4. Pe terenul lui CFR Cluj II a marcat golul de trei puncte, iar la Satu Mare a egalat la 2-2, însă sătmărenii au reușit să se impună în prelungiri. „Golul de la Satu Mare a fost chiar de ziua mamei mele care era în tribună. Îmi pare rău că n-am câștigat”, zice Alex.
Seria reușitelor a completat-o duminică în Liga 4 când a deschis scorul în meciul câștigat de FC Bihor II la Avram Iancu, scor 2-0.
„Nu am jucat niciodată baschet, doar puțin volei în liceu. În rest doar fotbal, sportul meu preferat, pe care l-am început la Promoteu Craiova cu Adi Popa, apoi am continuat la Dinamyk Craiova cu Filip Popescu, iar după nouă ani am făcut pasul la CS Universitatea Craiova. Aici am devenit vicecampion național la U15 și i-am avut antrenori pe Alex Stoica și apoi pe Ionuț Stancu. La echipa a doua m-am antrenat sub comanda lui Mugur Gușatu și am interacționat cu Bogdan Vrăjitoarea, ambii cu trecut pe la FC Bihor, ultimul fiind o legendă după acel baraj cu Oțelul. Antrenamente de individualizare am făcut cu Victor Naicu, care mi-a arătat din secretele meseriei de fundaș central”, povestește Alex.
Statura impozantă a moștenit-o din familie. „Părinții sunt înalți, bunicii la fel, dar la oră actuală am devenit cel mai înalt din familie”, confirmă jucătorul originar din Craiova.
Alex Popa a cochetat și cu loturile naționale, având selecții la loturile U15, U16 și U17. La Oradea a ajuns în februarie 2021, de când a intrat pe mâna antrenorului Florin Farcaș.
„Alex este un jucător serios care muncește mult, iar acest lucru se vede în progresul pe care l-a făcut în acest an. Dacă va continua pe aceeași linie poate deveni un fundaș important în fotbalul românesc pentru că are calitățile necesare”, ne-a declarat tehnicianul orădean.
„Trebuie să ai visuri îndrăznețe”
Fotbalistul și-a fixat ținte înalte și este convins că prin multă muncă poate reuși. „Vreau să îmi fac treaba cât mai bine la echipa mea. Muncesc mai mult zi de zi și antrenorul Florin Farcaș a avut încrederea să îmi acorde minute mai multe să joc. Pe viitor îmi doresc să progresez și să ajung cât mai sus, să joc în Liga 1 și să devin unul dintre cei mai buni fundași din țară și de ce nu din lume. Trebuie să ai visuri îndrăznețe ca să poți crește. Cu multă răbdare și muncă sper că reușesc”, ne-a declarat Alex Popa.
Fundașul a luat contact și cu fotbalul italian, unde a participat la stagii de pregătire la Sassuolo, Venezia și Sampdoria prin intermediul agentului FIFA Cătălin Sărmășan.
Cu ochii pe Ramos și Van Dijk
Longilinul fotbalist a prefațat derby-ul de sâmbătă, de la ora 15:00, de pe Stadionul Iuliu Bodola dintre FC Bihor și SCM Zalău, echipele de pe locurile 2 și 3. „O sa fie un meci frumos, un derby al seriei a 10-a, unde două echipe bune se vor lupta pentru punctele puse în joc. Atuul nostru e că jucăm acasă și avem un moral bun după victoria de la Sighet. Sunt încrezător în echipă și sper să fie cât mai multă lume la stadion să ne susțină”, afirmă fundașul orădean.
Tânărul fundaș se inspiră din jocul Sergio Ramos și Van Dijk, iar din țară de la Paul Papp și i-a plăcut mult din filmulețele văzute de regretatul Costică Ștefănescu, căpitanul Craiovei Maxima.
Citiți principiile noastre de moderare aici!