Conducerea FC Bihor a solicitat principalilor finanțatori să acorde în avans o parte din sumele prevăzute în bugetul pentru 2025. Săptămâna trecută Consiliul Local a aprobat alocarea a 750.000 de lei, iar marți, 29 octombrie, și Consiliul Județean are pe ordinea de zi, la ultima ședință în această formulă, să voteze cei 500.000 de lei solicitați. Practic în contul clubului vor intra 250.000 de euro.
În raportul de specialitate trimis consilierilor locali se menționează ca și principalele cauze ale acestei solicitări faptul că „o parte semnificativă a veniturilor din sponsorizări au ca termen de plată luna decembrie”, dar și că veniturile preconizate din vânzarea abonamentelor nu s-au ridicat la nivelul scontat.
În sezonul de Liga 3 când a jucat în Cupa României cu FCSB și Dinamo, FC Bihor a avut 7.000 de abonați, iar în acest campionat de Liga 2 s-au vândut în jur de 1.700 de abonamente. FC Bihor spera să obțină 100.000 de euro din vânzarea de bilete și abonamente, iar suma prognozată din sponsorizări este de 650.000 de euro.
„Suma de 750.000 de lei se va compensa în anul următor din cotizația pe care Municipiul Oradea o va acorda asociației pentru anul 2025, în măsura în care se vor atinge estimările privind sponsorizările din surse private”, se mai menționează în raport.
Pentru sezonul 2024/2024, FC Bihor are un buget preconizat de 1,8 milioane de euro. După desfășurarea a 11 etape în Liga 2, FC Bihor ocupă locul 14, din 21 de echipe, cu 11 puncte.
Trimite articolul
XDupă cum joaca au locul ocupat nu merita banii,
E bine,plătește Primăria și Consiliul Județean despăgubirile primite de Farcaș și jucătorii dați afară în vara.E strigător la cer că datorita managementului precar sa se plătească lui Farca din banii bihorenilor
-
Lasă amu că nu stai tu in 2lei cât se ia de la tine
Chiar locul 17 din 22…
bina ca avem tot felul de functii bine platite in club