„Omul de afaceri clujean Mihai Giurgiu este dispus în continuare să preia pachetul majoritar de acţiuni ale FC Bihor, în ciuda unor zvonuri care circulă în oraş. Unii spun că nu are bani, alţii că ar investi la U Cluj. Nu este adevărat, omul are bani şi ar veni să plătească datoriile făcute de alţii la FC Bihor, în valoare de aproape un milion de euro, mai precis 925.000 de euro”, a declarat preşedintele FC Bihor, Mircea Fodor, care a expus azi situaţia în care se află clubul orădean.
Din totalul sumei, 700.000 de euro sunt datorii la bugetul statului, iar restul reprezintă datorii la furnizori şi salarii restante. Mihai Giurgiu a dorit iniţial să achite în mai multe tranşe suma datorată de FC Bihor, dar problema este că autorităţile locale nu au voie, prin lege, să investească într-un club care are datorii. În aceste condiţii, omul de afaceri clujean ar plăti integral suma, dar nu i-ar mai ajunge banii pentru susţinerea echipei în viitorul sezon competiţional.
Ca atare, Mihai Giurgiu ar dori un parteneriat, măcar pentru sezonul care urmează, cu alţi potenţiali sponsori, ori cu Consiliile Local sau Judeţean. Ar fi nevoie de o sumă de circa 400.000 de euro în acest sens. O altă problemă este aceea că autorităţile nu pot aloca bani pentru salariile jucătorilor.
CL Oradea oferă stadionul
„Consiliul Local s-a angajat să sprijine clubul, oferindu-ne gratis stadionul. Consiliul Judeţean a promis sprijin financiar, dar deocanmdată nu s-a concretizat nimic. Fac un apel către autorităţi şi către mediul de afaceri, pentru a fi alături de club şi de a-l susţine. O dată cu venirea acestui investitor, domnul Mihai Giurgiu, sintagma de gaură neagră, aşa cum este privit azi clubul FC Bihor, nu ar mai exista, ar dispărea pentru totdeauna. Domnul Giurgiu doreşte un proiect pe termen lung, de cel puţin cinci ani. În primii doi-trei ani, echipa s-ar baza mai mult pe juniori, iar apoi se va forţa promovarea în prima ligă”, a explicat Mircea Fodor.
Preşedintele FC Bihor a afirmat că a luat legătura personal cu mai mulţi oameni de afaceri locali, sperând să-i convingă în privinţa asocierii cu investitorul clujean. „Ar fi păcat să pierdem această unică ocazie de a salva clubul de la faliment şi practic de la dispariţie”, a conchis Mircea Fodor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!