„Întâlnim sâmbătă Corvinul Hunedoara, deținătoarea Cupei României. După cum am analizat adversarul, eu cred că ei pregătesc deja sezonul următor, în care vor dori să promoveze. Au un nucleu de jucători care joacă de mult timp împreună, dar am văzut că în ultimele etape au folosit și încercat și alți jucători, pentru a-i testa probabil pentru sezonul viitor. Este o echipă foarte bună și cred că pentru ei a fost o mare dezamăgire faptul că nu au reușit să intre în play off.
Este o echipă bine închegată, cu un antrenor preocupat. Corvinul este un exemplu în fotbalul românesc, pentru că nu știu când se mai întâmpla ca o echipă de liga secundă să mai câștige Cupa României. Cred că se întâmplă rar asemenea momente, poate o dată la 50-60 de ani. Este o formație care a fost construită începând cu nivelul ligii a treia, care a tot progresat. Și-a calculat pașii foarte bine, au adus jucători cu care au promovat și au jucat în liga a doua, apoi și-au îmbunătățit din nou lotul și au câștigat Cupa”, a declarat antrenorul echipei FC Bihor.
Lincar speră ca echipa sa să nu mai repete debuturile slabe de meci din etapele precedente și să nu mai primească gol.
„Cred că în jocul de sâmbătă, principalul nostru adversar vom fi noi înșine. De ce spun asta? Pentru că în ultimele etape, am avut începuturi de meci foarte proaste. Trebuie să schimbăm ceva, să intrăm cu mai multă încredere în joc, cu mai mult nerv și să punem mai des adversarul sub presiune. De asemenea, îmi doresc să încercăm să nu mai primim gol, pentru că în etapele precedente am tot încasat goluri. Cel de la Focșani a fost chiar rușinos”, a afimat antrenorul roș-albaștrilor.
El își dorește un public cât mai numeros la meciul de sâmbătă.
„Sperăm ca suporterii să vină în număr cât mai mare, iar băieții să îi răsplătească cu un joc cât mai bun”.
Din lotul orădenilor va absenta Ioan Filip.
„Filip are probleme medicale și s-ar putea ca săptămâna viitoare să fie supus unei intervenții chirurgicale. Dorim ca el să fie recuperat până la începutul pregătirilor din vară, pentru sezonul viitor”, a explicat Lincar.
Antrenorul orădean afirmă că va încerca și alți jucători în etapele rămase, pentru a vedea pe cine se poate baza pentru ediția următoare. Eric Lincar speră că echipa sa va aborda meciul cu Corvinul cu un moral bun.
„Moralul echipei ar trebui să fie foarte bun, pentru că ne-am îndeplinit obiectivul salvării de la retrogradare. Mi-aș dori să văd băieții jucând dezinvolt, cu nerv, cu determinare, pentru că și publicul asta vrea. Până la urmă, dacă stăm și analizăm, fotbalul a devenit tot o arenă a gladiatorilor. Lumea vine și vrea să vadă spectacol, poate câteodată vrea să vadă și sânge, să zicem așa. Trebuie multă determinare, voință și luptă din partea jucătorilor. Cred că nimeni nu are ce să îți reproșeze dacă vede că vrei să câștigi și dai totul pentru asta, chiar dacă nu îți reușește tot timpul acest lucru”, a spus Lincar.
Răzvan Gunie este încrezător în victorie.
„Ne așteaptă un meci greu, cu o echipă bună, dar asta nu ne sperie, avem încredere în noi. Vrem să câștigăm și să ne facem suporterii fericiți. Jucăm acasă și nu avem de ce să ne temem. Până la urmă contează ceea ce facem noi și cum jucăm”, a afirmat Gunie. Jucătorul orădean a explicat că progresul său și al întregii echipe se datorează antrenorului. „Este meritul lui Mister, jucăm altfel de când a venit dânsul la echipă”.
Meciul FC Bihor – Corvinul Hunedoara va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 11:00, pe Stadionul „Iuliu Bodola”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!