FC Bihor susţine vineri, de la ora 15, la Budapesta, primul joc important al perioadei de pregătire în compania echipei maghiare Honved Budapesta. Clasată pe locul 14 din 16 echipe în NB I, echipa maghiară îl are în componenţă pe românul Sorin Botiş, dar şi pe atacantul ex-salontan Bajner Balint.
Antrenorul Dan Dobai a stabilit un lot format din 21 de jucători care va face deplasarea la Budapesta: Fildan, Bonta – portari; Ţîrca, Letan, Muscă, Tînc, Cura, R. Pocian, A. Achim, Balla, Chiş, Fl. Pop, Bundea, Danci, Filip, Coroian, Iambor, Sorian, Benţe, Paina şi Elek. Noutăţile sunt fundaşul Răzvan Pocian (27 de ani), care şi-a reziliat contractul cu Minerul Lupeni, şi atacantul Robert Elek (21 de ani – 1,82 m – Oţelul Galaţi), care în tur a fost împrumutat la Petrolul Ploieşti unde a înscris cinci goluri.
Nu vor face deplasarea Dianu, Lupaşcu şi Străuţ, care încă nu au ajuns la un acord cu conducerea clubului în privinţa diminuării contractelor. Staff-ul tehnic a decis să renunţe la Pânzaru, Plăviţiu şi Mitra, în timp ce Faur va fi testat în continuare. Dan Dobai a precizat că perioada de testări, verificări şi măsurători s-a încheiat şi concluziile au fost prezentate conducerii clubului. Antrenorul speră ca lotul să mai fie completat cu un portar şi un fundaş stânga şi a anunţat că legătura cu echipa satelit va fi strânsă. „FC Bihor II va fi anticamera primei echipe. Va exista un circuit permanent între cele două echipe”, spune Dobai.
Teodor Biriş
Cristi Luca nu mai vine la FC Bihor
Citiți principiile noastre de moderare aici!