„Victoria celor de la Poli este meritată. Atât am putut azi (n.r. – vineri). Ne-am propus multe, am reușit foarte puține. Am fost foarte fricoși și nu-mi explic de ce. La 3-0 nu prea mai sunt multe de comentat. Din păcate jocul acesta ne costă mult și din punct de vedere al componenței lotului pentru următoarele jocuri. Am rămas și fără portarul titular pentru meciul următor și colac peste pupăză, un alt jucător al nostru a luat al patrulea cartonaș galben și nu va putea juca miercuri la Satu Mare. Toți suntem vinovați, în frunte cu mine. O să vedem ce vom face, pentru că nu se poate să mergem la nesfârșit așa”, a declarat Pelici.
De partea cealaltă, Dan Alexa era bucuros că echipa sa a reluat șirul victoriilor. „Cred că am făcut un joc bun. Echipa s-a descătușat după 2-0. În multe momente nivelul prestației noastre a fost la nivelul dorit. Am spus că atunci când vom înscrie la ocazii vom avea meciuri ușoare. Mă bucuă atitudinea jucătorilor. FC Bihor a fost bine organizată și a încercat să profite la fazele fixe. Puteau înscrie la aceea lovitură liberă scoasă de Smaranda”, a spus Alexa.
FCB are doar un portar valid pentru Satu Mare
Antrenorul Alexandru Pelici poate conta doar pe Cristian Bordea pentru postul de portar în perspectiva jocului de miercuri de la Satu Mare. Călin Fildan a fost eliminat la Timișoara și va fi suspendat, iar Alin Sălăjan a fost operat recent de apendicită.
După ce a debutat la FC Bihor în Cupa României cu U Cluj, Bordea va fi folosit în premieră într-un joc de campionat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!