Prin şarjele sale pe flancul drept şi golurile înscrise, internaţionalul de juniori este titular indiscutabil în echipa pregătită de Gheorghe Ghiţ. Născut la Roman (judeţul Neamţ) în 3 aprilie 1992, Andrei Alexandru Florean a început fotbalul la 9 ani, iar de la 12 ani a făcut pasul la Centrul de Fotbal Liberty Salonta. Talentul său l-a făcut să fie chemat la stagii de antrenamente la West Ham United sau Manchester City, iar timp de şase luni a evoluat la juniorii clubului Brescia Calcio.
A debutat în Liga 2 la doar 15 ani, fiind aruncat în luptă de Tibor Selymes într-un meci CF Liberty – FC Argeş în care a fost integralist. „Mi-a plăcut mult Florean, a jucat curajos. Este un jucator de mare perspectivă, cu multe calităţi”, spunea la aceea dată Selymes.
„Am muncit mult”
Din vară, alături de mulţi dintre colegii de la Liberty a făcut pasul spre FC Bihor. „Este o experienţă nouă pentru mulţi dintre noi, dar eu zic că ne-am descurcat foarte bine până acum. Nu ne aşteptam să ajungem chiar pe primele locuri, dar am muncit mult şi cred că s-a vazut aceasta şi-n jocul echipei, iar rezultatele confirmă atitudinea şi munca noastră”, spune Florean. Jucătorul crede că echipei i-a lipsit puţin noroc în ultimele două jocuri: „Acum aveam deja patru puncte avans în fruntea clasmentului şi vorbeam altfel. În continuare depinde numai de noi. Ne dorim foarte mult să promovăm şi sunt convins că la final o să fim pe un loc care să ne ducă în prima ligă”, crede la 1,70 m este cel mai scund dintre titularii lui Ghiţ .
„Adevărate finale”
Meciurile rămase sunt considerate „adevărate finale” de junele fotbalist, care consideră CS Mioveni cea mai periculoasă contracandidată. La meciul de duminică, ora 12, Florean speră ca FC Bihor să rupă seria de rezultate de egalitate. „Alro Slatina va veni decisă să ne pună probleme, fiind o echipă care joacă un fotbal bun. Sunt convins că vom obţine victoria, pentru a face suporterii să uite semieşecurile anterioare. Mi-aş dori să vină într-un număr mare, ca şi la partida cu UTA, să ne susţină pentru că suntem tineri şi avem nevoie de încurajările lor”, a conchis jucătorul orădean al cărui idol este portughezul Cristiano Ronaldo.
TEODOR BIRIŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!