„Singurul meci disputat din programul anunţat iniţial a fost cel cu Ravena. În rest ne-am căutat noi adversari pentru că italianul nu şi-a făcut datoria. Am încheiat colaborarea cu el şi am negociat noi, astfel că am ajuns chiar să facem o economie financiară. Cantonamentul a fost util, iar ce e foarte important e că ne-am întors fără niciun jucător accidentat. Meciurile jucate şi-au atins scopul, iar nivelul grupului a crescut. Ideea noastră e să facem o echipă tânără, valoroasă. Echipele întâlnite au fost bune, chiar dacă au fost din eşaloane inferioare. Cine spune că au fost adversari slăbuţi gândeşte greşit”, a concluzionat Marinescu.
Altfel, joi, de la ora 11, FC Bihor va susţine ultimul joc de pregătire înainte de startul campionatului. „Roş-albaştrii” vor întâlni colega de serie FC Baia Mare pe Stadionul Iuliu Bodola.
T.B.
FC Bihor a câştigat al treilea meci în Italia
Citiți principiile noastre de moderare aici!