Cazul este anchetat de un procuror al Tribunalului Timiș. Potrivit unor surse, din locuința bărbatului, care se presupune că este liderul organizației intitulate “Nationaliștii autonomi”, va fi ridicat un calculator de pe care se presupune că s-ar fi postat anunțul pe internet.
Bărbatul suspect că ar fi postat acest anunț va fi adus la parchet pentru audieri. În acest moment nu știe dacă cineva ar fi dat curs anunțului. Liderul organizației extremiste ar fi oferit suma de 300 de lei oricărei femei de etnie romă care ar fi prezentat un certificat de la un medic prin care demonstrează că s-ar fi sterilizat.
UPDATE. Bărbatul de 36 de ani a fost dus în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara pentru audieri. Anchetatorii au ridicat din locuința suspectului un calculator și mai mulți saci în care se aflau cărți, potrivit prim-procurorului. Urmează să se facă cercetări pentru a se stabili câte persoane au fost implicare în acest caz.
„În continuarea cercetărilor care se efectuează în dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, privind săvârșirea unei infracțiuni ce încriminează fapta de promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, în cursul zilei de luni a fost efecuată o percheziție domiciliară la domiciliul unei persoane suspecte de implicarea în postarea pe un site a mesajelor cu un conținut neadecvat.
Cu această ocazie a fost ridicat, pe lângă alte bunuri și o unitate centrală de calculator și urmează ca în continuare să se facă cercetări pentru a se stabili implicarea acestei persoane în săvârșirea acestei fapte”, a declarat Ionela Bălan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
UPDATE. Bărbatul a postat acel mesaj pe internet ca replică la scandalul în care a fost implicat fiul său, acesta fiind bătut de persoane de etnie romă. Site-ul pe care a fost făcut anunțul – www.nat88.ro – a fost dezactivat ulterior.
UPDATE. După ce a fost audiat de procurori, bărbatul a fost lăsat să plece acasă, urmând ca cercetările să se facă cu el în stare de libertate.
Bărbatul e suspectat de promovarea ideologiilor fasciste, rasiste și xenofobe. Calculatorul și cărțile confiscate vor rămâne la procurori pentru cercetări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!