Cu butelia pornită în maşină
CHISLAZ - Un bărbat de 45 de ani din localitatea Chişlaz, a încercat luni să se arunce în aer cu propria maşină. Aflat într-o stare depresivă accentuată, acesta şi-a blocat maşina după care a deschis o butelie de gaz, intenţionând să se omoare prin intoxicare.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Mălan, împreună cu inspectorul general școlar Alin Ștefănuș și directorii de la Filarmonică, Biblioteca Județeană, Centrul pentru Cultură au prezentat principalele repere ale celei de-a treia ediții a manifestărilor din cadrul proiectului „Bihorul colindă”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 2 - 20 decembrie, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe strada Matei Corvin, pe segmentul dintre girația de la intersecția cu strada Podului – Bulevardul Ștefan cel Mare și girația de la intersecția cu strada Ion Bogdan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a hotărât, vineri, să-l condamne la 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani, pe Daniel Ionuț Feher, de 29 de ani, fostul polițist de frontieră acuzat că a dat foc unei mașini parcate pe o stradă din Oradea.
BIHON Sport local
Liga Națională de baschet masculin se reia la sfârșitul acestei săptămâni, după pauza prilejuită de meciurile echipei naționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele Mircea Mălan anunțat începerea demersurilor pentru procedura publică de ofertare pentru operarea de servicii aeriene regulate între aeroporturile din Oradea și Munchen pe o perioadă de 3 ani.
BIHON Sport local
Bihorul va fi reprezentat în finala DFS, din 6 decembrie, de Alexandru Lungu și Adrian Maxim, iar în undercard de tinerii Darius Barela, Filip Buțincu și Ștefan Pustai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!