„S-au întâlnit două formaţii cu obiective diferite. Oradea îşi doreşte să ajungă în play-off, iar noi în primele patru locuri. Echipa gazdă a fost însă azi (miercuri, n.r.) mai bună şi victoria sa este incontestabilă. Pentru noi, acest eşec a venit poate la timp, pentru ca echipa să-şi îmbunătăţească jocul în următoarele meciuri”, a spus tehnicianul mureşenilor. La rândul său, Cristian Achim a fost marcat de emoţiile şi miza jocului.
„Este greu să spun cât de bucuros sunt pentru această victorie. Sunt două puncte foarte-foarte mari şi importante pentru noi. Încă nu suntem calificaţi la play–off, dar am făcut un pas mare spre îndeplinirea acestui obiectiv. În continuare depindem doar de noi, doar de prestaţiile şi rezultatele noastre. Nu depindem de jocul rezultatelor altor echipe, nu suntem la mâna nimănui şi acest lucru înseamnă enorm. Echipa a făcut un meci foarte bun, în faţa unei formaţii cu jucători extrem de valoroşi. Îi felicit pe toţi jucătorii noştri, ar fi nedrept să fac remarcări individuale”, a spus Achim.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!