Este vorba despre Szabó István şi Kováts Viktor. Aceştia se adaugă celor doi sezonul trecut, Szabó Rolland şi Bogdan Remeş. În stagiul de la Herceg Novi va fi deplasat încă un junior, portarul Raul Gavriş.
„Gojko Pjetlovic, care a devenit recent campion mondial, va beneficia de o perioadă de pauză. Avem nevoie ca el să fie odihnit, pentru că ne aşteaptă meciuri grele. În locul său, vom duce cu noi în stagiu, alături de Dorin Creţu, un portar foarte tânăr, de mare perspectivă, Raul Gavriş”, a explicat Kádár Kálmán.
Tehnicianul orădean afirmă că va continua acţiunea de promovare a tinerilor jucători orădeni, dar va urmări totodată şi realizarea performanţelor. Kádár Kálmán consideră că punctul forte al echipei sale în viitorul sezon îl poate constitui continuitatea la nivelul lotului.
„În linii mari ne-am păstrat lotul, iar noii veniţi, Chioveanu, Gheorghe şi Dusan Markovic vor fi uşor de integrat. Chioveanu a jucat de altfel mai mult la Oradea în ultimii ani, iar Gheorghe cunoaşte jucătorii orădeni de la naţională. Markovic este un jucător valoros şi nu cred că va avea probleme de intregrare în lotul nostru”, a spus Kádár.
Citiți principiile noastre de moderare aici!