Doar trei etape au mai rămas până la finele sezonului regulat în Liga Naţională de baschet masculin. Este vremea calculelor şi a presupunerilor pentru configuraţia finală a clasamentului, care va stabili întâlnirile din play-off. Pentru CSM Oradea, cea mai plauzibilă variantă este situarea pe locul secund.
„Victoria cu Steaua a fost foarte importantă pentru noi, pentru că ne asigură practic clasarea pe unul din primele patru locuri la finele returului, ceea ce ne conferă avantajul de a juca mai multe meciuri pe teren propriu în play-off. Noi ne propunem să terminăm sezonul pe locul doi, ceea ce ar constitui un rezultat bun, ţinând seama că am început sezonul cu o echipă aproape nouă faţă de anul trecut. Sigur că ne-am dori primul loc, dar acest lucru nu prea mai este posibil decât teoretic. Pentru a fi siguri de locul secund, ar trebui să câştigăm ultimele trei meciuri. Două dintre ele sunt facile, cu Farul şi cu Chiajna, dar la Târgu Jiu, cu Energia, va fi mai dificil. Noi ne-am dori însă ca la ora acelei partide, lucrurile să fie deja clare şi să nu mai depindem de ultimul meci. În sezonul trecut ne-am aflat într-o situaţie similară şi nu am avut noroc, pierzând primul loc în ultimul meci, la Craiova”, a declarat managerul CSM Oradea, Şerban Sere.
Amical cu Inter Bratislava
Oficialul orădean a afirmat că în meciul de sâmbătă, cu Farul, vor fi folosiţi toţi jucătorii din lot. A doua zi, CSM Oradea va disputa o partidă amicală cu Inter Bratislava, campioana Slovaciei. „Vom juca două meciuri în două zile, aşa cum se va întâmpla şi la Final Four-ul Cupei României. Dorim să facem o repetiţie în acest sens. Bratislava este o echipă puternică, iar noi avem nevoie de astfel de jocuri, mai tari, înainte de Final Four-ul Cupei şi de play-off-ul Ligii Naţionale”, a explicat Şerban Sere.
Internaţionalul Daniel Popescu a declarat că echipa orădeană îşi doreşte cu ardoare câştigarea unui trofeu în acest sezon. „Suntem angrenaţi atât în turneul Final Four al Cupei României, cât şi în play-off-ul campionatului. Noi ne-am dori cu toţii să câştigăm măcar un trofeu. Nu consider însă că dacă nu vom reuşi acest lucru, sezonul ar fi ratat pentru noi. Vom da tot ce putem pentru a obţine rezultate cât mai bune în finalul de sezon”, a spus Dani Popescu.
Meciul CSM Oradea – Farul are loc sâmbătă, la Arena „Antonio Alexe”, de la ora 18:00. Partida cu Inter Bratislava se va disputa duminică, la aceeaşi locaţie, de la ora 20:30.
Citiți principiile noastre de moderare aici!