Competiția s-a adresat jucătorilor de la categoria de vârstă 16 ani, a avut categoria 1 în calendarul FR Tenis și s-a desfășurat pe terenurile acoperite cu baloane presostatice din cadrul bazei sportive a Arenei „Antonio Alexe”. Finalele, atât la feminin, cât și la masculin, au fost adjudecate de tenismeni orădeni.
La feminin, finala a fost disputată „în familie”, de către Floriana Popovici și Daria Jula, ambele de la CSM Oradea, victoria revenindu-i Florianei Popovici, cu scorul de 7-6 (3), 6-2. Pe locurile 3-4 s-au clasat Cara Meșter (CS Marc Tennis Cluj-Napoca) și Briana Szabo (TC Winners Cluj-Napoca). Alte trei sportive orădene, Andrada Bonțe, Anamaria Coroiu și Patricia Goina (toate de la CSM), au fost eliminate în sferturile de finală.
La masculin, Mihai Viorel Lungu (CSM Oradea) a dispus în finală de Alexandru Stupar (CSM Sibiu) cu scorul de 7-6 (6), 6-1. Locurile 3-4 au fost ocupate de Ion Arcașa Straciuc (CSM Oradea) și Dan Vasile Duță (CSM Târgoviște). Alți doi tenismeni orădeni, Ionuț Gal (CS Sănătatea) și Teszári Zoltán Christian (CSM) au pierdut în sferturile de finală ale turneului, iar Tudor Gembașu (Metalul Salonta) a fost eliminat în primul tur.
Citiți principiile noastre de moderare aici!