[eadvert]
FOTO: DAN ILLE
Arena „Antonio Alexe”, vechea casă a „leilor roșii” a fost arhiplină la partida cu BC CSU Sibiu. Circa 2.000 de suporteri au asigurat o atmosferă de excepție, purtându-și favoriții spre victorie. Echipa din Sibiu a fost încurajată la rândul său de un grup entuziast, iar duelul galeriilor a fost remarcabil.
Meciul a fost de un rar dramatism, rezultatul final fiind incert până la ultima sirenă. BC CSU Sibiu a avut o prestație solidă, cu un mare angajament fizic și o apărare agresivă, care a incomodat vădit jocul „leilor roșii”. Echipa noastră a găsit cu multă dificultate drumul spre coșul advers pe parcursul primelor trei sferturi, în care a marcat puține puncte (17+18+17). BC CSU Sibiu s-a aflat de altfel în avantaj în permanență în această perioadă (cu excepția debutului de meci), scorul înaintea ultimului sfert fiind 52-60.
„Leii roșii” au mărit intensitatea jocului în cea de-a patra secvență a întâlnirii, reușind să anuleze ecartul și să treacă în avantaj în minutul 35, scor 66-65. În prealabil, antrenorul oaspeților, Tomas Rinkevicius a fost trimis la vestiare (min 33), după proteste vehemente la adresa arbitrajului. Dar meciul nu era încă jucat. Sibienii au preluat din nou conducerea și s-au aflat în avantaj cu 12 secunde înainte de final, scor 79-80.
Orădenii au fructificat ultimul atac, scor 81-80, prin Tarolis, care a urmărit o minge aruncată la coș de K. Richard, în penultima secundă a meciului. Oaspeții nu au mai avut timpul necesar pentru a riposta, iar partida s-a încheiat cu o victorie „pe muchie de cuțit” a echipei noastre.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”
Spectatori: circa 2.000
CSM CSU Oradea – BC CSU Sibiu 81-80 (17-24, 18-19, 17-17, 29-20)
CSM CSU Oradea: K. Richard 12 (2×3), Holt 3 (1×3), Neal 20 (4×3), Tarolis 18 (1×3), T. Gheorghe, Bostic, Năstruț, Baciu 4, Nicolescu (căpitan), Ogden Jr. 14 (1×3), N. Markovic 10 (2×3).
Antrenor: Cristian Achim.
Nu a jucat Vescan. Asistent: Radovan Markovic
BC CSU Sibiu: Pratt 14 (2×3), Whelan 18, Blumbergs 14 (1×3), Dragoste 8 (2×3), Gavriloaia 7 (1×3), Crespo 4, M. Barro 9, Ionescu, Uță 6. Nu au jucat: Baciu, Bădițescu. Antrenor: Tomas Rinkevicius.
Asistent: Cătălin Vulc
Arbitri: Alin Faur, Dragoș Barbu, Vlad Potra.
Comisar FR Baschet: Radu Bucerzan
Descalificări: Neal pentru 5 faulturi / antrenorul Rinkevicius pentru proteste
Citiți principiile noastre de moderare aici!