După un prim sfert echilibrat, lipsit de goluri, partida a fost la discreția gazdelor, care și-au dominat copios adversara pe parcursul următoarelor două secvențe. CSM Oradea a condus cu 9-2 înaintea ultimului sfert, iar scorul putea fi și mai drastic, dar portarul lui Dinamo și al echipei naționale, Șerban Abrudan, a avut o sumedenie de intervenții salvatoare. În sfertul patru, oaspeții au redus din diferență, pe fondul numeroaselor atacuri ratate de orădeni, scor final 9-4.
Golurile întâlnirii au fost marcate de Vl. Georgescu 3, Popoviciu 2, Colodrovschi 1, R. Szabó 1, N. Ilisie 1, Remeș 1, respectiv Vrânceanu 2, Filotti 1, Demeter 1.
De remarcat faltul că în echipa dinamovistă joacă trei poloiști ex-orădeni: Șerban Abrudan, Andrei Drăghici și Raymond Jiganea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!