Echipa orădeană și-a trecut în cont cea de-a 4-a victorie consecutivă în Liga Națională, după un meci pe care l-a controlat cu autoritate.
Victoria gazdelor s-a conturat încă din primul sfert, adjudecat la o diferență consistentă, scor 32-13, după un start de partidă foarte bun. Acest ecart s-a păstrat apoi în general pe tot parcursul partidei, chiar dacă oaspeții au oferit o replică mai bună în sferturile 2 și 3. „Leii roșii” au condus cu 56-37 la paza mare și cu 73-61 înaintea ultimului sfert. Orădenii s-au concentrat apoi mai bine în cea de-a patra secvență a întâlnirii, mărind diferența de pe tabela de marcaj. Rezultatul final, 96-75, consemnează superioritatea evidentă a echipei noastre.
„Leii roșii” au avut o prestație colectivă solidă. Erick Neal a reușit un double double, cu 10 puncte înscrise și 14 pase decisive.
Etapa viitoare, CSM CSU Oradea va juca pe terenul echipei CSM Petrolul Ploiești, la data de 4 noiembrie. Până atunci, „leii roșii” vor susține miercuri, 1 noiembrie, meciul din deplasare cu Legia Varșovia, din cadrul FIBA Europe Cup.
CASERA TEHNICĂ
Oradea Arena. Spectatori: circa 2.300
CSM CSU Oradea – CSM Târgu Mureș 96-75 (32-13, 24-24, 17-24, 23-14)
CSM CSU Oradea: K. Richard 2, Tarolis 10, Neal 10 (1×3), Freeman 12, Nicolescu (căpitan) 15 (3×3), T. Gheorghe 7 (1×3), Gotcher 11 (3×3), N. Pearson 4, Năstruț, Baciu 13, N. Markovic 12 (2×3). Antrenor: Cristian Achim. Asistent: Radovan Markovic
CSM Târgu Mureș: Jeremic 21 (4×3), Martinic 6, Sánta (căpitan) 2, Solyom, Gajovic 14 (1×3), C. Mureșan 5 (1×3), Paliciuc 6 (2×3), T. Bölöni 3 (1×3), Lowrance 9 (1×3), J. Person 9 (1×3). Nu au jucat: Szilveszter, Engi Rosenfeld. Antrenor: George Trif. Asistent: V. Popa
Arbitri: Cristian Trofim, Dan Barbu, Nicolae Dan. Comisar FR Baschet: Kővágó Ladislau
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!