Echipa noastră a avut o prestaţie foarte bună, depăşind fără probleme o formaţie incomodă, cu care şi-a împărţit victoriile în sezonul regulat. Gazdele s-au desprins la cinci goluri diferenţă până la pauza mare şi meciul era practic jucat. Mai mult, orădenii au mărit şi mai mult diferenţa în sfertul trei, când scorul a ajuns la un neverosimil 9-2! Oaspeţii şi-au mai revenit “din pumn” abia în sfertul patru, când au înscris mai multe goluri decât în tot restul partidei, pe fondul relaxării echipei noastre.
Rezultatul final consemnează succesul fără dubii al orădenilor, care s-au impus mult mai uşor decât se preconiza.
Golurile întâlnirii au fost marcate de Koopman 3, Roca 2, Remeş 2, R. Georgescu 1, I. Szabó 1, R. Szabó 1, Gergelyfi 1, respectiv V. Georgescu 2, Bota 1, B. Ivovic 1, Oanţă 1. Au condus arbitrii Adrian Alexandrescu (Oradea) şi Emanuel Manea (Bucureşti).
Remarcabil devotamentul faţă de echipă al antrenorului Dorin Costrăş, care a ţinut să fie alături de jucătorii lui în cumplita zi a decesului mamei sale. Sincere condoleanţe!
Cel de-al doilea meci dintre CSM Digi şi Corona Sportul Studenţesc se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 12:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!