„Am pierdut din vina noastră, am făcut câteva greşeli de neînţeles la ultimele mingi. Am fost foarte aproape de victorie, aţi scăpat ca prin urechile acului”, a declarat tehnicianul Gazului, Marcel Ţenter. La rândul său, Cristian Achim nu şi-a ascuns nemulţumirea pentru jocul echipei sale. „Cred că este pentru prima oară când sunt nemulţumit chiar dacă am câştigat. Nu obişnuiesc să fac remarcări individuale, dar de data aceasta trebuie să subliniez aportul deosebit al lui Nicoară, care ne-a câştigat meciul. Franklin are de asemenea meritul de a fi marcat punctele victoriei. Este important că am câştigat, chiar dacă nu am jucat bine. Peste două săptămâni, nimeni nu va mai ţine minte jocul nostru mai modest, ci doar faptul că Oradea a bătut Gazul Metan”, a afirmat Cristian Achim.
„Victoria rămâne victorie”
Reactualizat la:
Antrenorii Cristian Achim şi Marcel Ţenter erau marcaţi de tensiunea meciului după finalul întâlnirii.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Prima zăpadă mai consistentă căzută vineri în Bihor a afectat și fotbalul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un complet al Curții de Apel Oradea a dispus, vineri, anularea raportului de evaluare prin care managerului Spitalului Județean din Oradea, Gheorghe Carp, era declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
13 percheziții au fost făcute, joi, 21 noiembrie, în 11 localităţi din Bihor, de DIICOT Oradea împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea în cadrul unei anchete care îl vizează pe un bihorean de 50 de ani, acuzat că a coordonat un grup de criminalitate organizată, specializat în traficul de migranţi.
Mapamond
România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025, a declarat, vineri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru la Budapesta, unde a avut discuţii tete-a-tete cu omologul său Viktor Orban.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Contactat de Jurnal bihorean&bihon.ro, prefectul Marcel Dragoș, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, ne-a precizat că, începând cu ora 6, urmarea aspectelor semnalate în mai multe zone ale județului, a avut două discuții cu reprezentanții de la Drumuri Naționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare a clădirii în care se va muta Consiliul Județean Bihor are nevoie, în 2024, de bani mai mulți decât s-a stabilit inițial.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!