Surpriză de proporţii printre juniorii antrenorului George Tăutu. Răsplătiţi pentru evoluţia din grupele de calificare ale campionatului naţional, handbalişti au avut surpriza să-i descopere pe terenul de handbal de la Partenie Cosma pe cei pe care îi susţin meci de meci din tribune la Antonio Alexe. Nu o dată, băieţii lui George Tăutu l-au scandat numele lui Elvis Acsinia şi lui Georgel Haiduc, handbalişti care electrizează sala scuturând porţile adverse.
Elvis Acsinia, component al echipei de handbal masculin CSM Oradea se bucură de o aură aparte printre copii, el a fost convocat la echipa națională a României care se pregătea pentru Campionatul Mondial Universitar – ediția 2016. La rândul lui, George Haiduc e idolul tribunelor pentru evoluţiile lui explozive.
Vedetele CSM-ului au intrat în joc cu copiii și chiar au participat alături de ei la antrenamentul propriu-zis. Antrenorul roș-albaștrilorn Sebastian Tudor le-a oferit sfaturi copiilor și la final i-a invitat să participe la un antrenament al echipei mari. La final componenții clubului au oferit câteva cadouri unor copii care au răspuns corect la câteva întrebări, ei au declarat la final că a fost o seară foarte frumoasă și chiar epuizantă, ca și la un antrenament de-al CSM-ului.
Modele
Întâlnirea cu handbaliştii şi cu antrenorul CSM-ului are loc în contextul în care elevii şi elevele lui George Tăutu se pregătesc pentru turneele de sală din cadrul calificărilor pentru Naţionale.
„Am organizat întâlnirea cu seniorii CSM-ului pentru a ale da copiilor șansa de a se antrena cu idolii lor locali, acest lucru dându-le un impuls în perseverenţa cu care se antrenează şi de ce nu, în perspectiva în care, în viitor vor fi colegi. Am vrut să le oferim ocazia ca actualii jucători ai CSM-ului şi cei de la Alpha să se cunoască un pic mai bine. Relația dintre seniori şi juniori trebuie să fie foarte strânsă deoarece unii fără alții nu pot exista. Juniorii au nevoie de un model… Mulțumim antrenorului Sebastian Tudor şi elevilor săi: Elvis Acsinia şi Georgel Haiduc pentru implicare. Nu doresc decât să le oferim tot ce putem copiilor pentru a-i răsplăti pentru efortul care îl fac şi pentru plăcerea de a juca handbal!Probabil, în viitor vom reuși să formăm o piramidă a handbalului bihorean!”, a declarat antrenorul Clubului Sportiv Alpha Oradea George Tăutu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!