CSM Oradea a făcut un pas imens spre calificarea la turneul play-off prin splendida victorie în faţa uneia din echipele cu pretenţii la semifinalele campionatului, BC Mures. A fost un succes incontestabil, orădenii deţinând iniţiativa pe tot parcursul partidei.
După un început echilibrat, gazdele au câştigat primul sfert, scor 22-18, mărindu-şi appoi consistent avantajul în sfertul secund. Diferenţa de pe tabela de marcaj a crecsut la zece, appoi la 15 puncte, scor 41-26 ( 18). Prestaţia exactă şi agresivă din apărare a echipei noastre a descumpănit vizibil jocul vedetelor mureşene. Evoluţia inspirată a lui Maric, Mitchell, Lázár, Schachtner et comp a dus la desprinderea gazdelor, scorul la pauză fiind 49-33.
Final entuziasmant
Oaspeţii s-au trezit „din pumn” abia în sfertul trei, când au redus din diferenţă şi s-au apropiat la şase puncte, scor 59-53 ( 29). Presiunea lor s-a mai resimţit la începutul sfertului patru, când BC Mures a ameninţat din nou avantajul nostru, ecartul scăzând la doar cinci puncte, scor 67-62 ( 33). A urmat apoi un formidabil iureş orădean, gazdele fiind purtate la atac de entuziastul public local. Topcov, Mandic şi Maric au înscris zece puncte consecutive în numai trei minute şi CSM Oradea s-a desprins decisiv, scor 77-62 ( 36), partida fiind practic jucată. În ultimele minute, oaspeţii au comis faulturi în disperare de cauză, finalul fiind apoteotic pentru echipa noastră. Rezultatul meciului, 86-73, reflectă superioritatea netă a orădenilor în partida de miercuri.
G.N.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.700
CSM Oradea – BC Mures Târgu Mureş 86-73 (22-18, 27-15, 16-20, 21-20)
CSM Oradea: Pascu 1, Ştefan, Maric 21 (1×3), Paşca 6 (1), Stretea, Topcov 8, Hora, Mandic 10 (1), Török, Lázár 8, Mitchell 18 (3), Schachtner 14 (4). Antrenor: Cristian Achim
BC Mures: Dumitru 5 (1), Mladenovic 17, Forte 9 (1), Căpuşan 6, Straight, Pora, Lăpuşte 18 (2), Lewis 13, Cooley 5, Hallai. Antrenor: Deri Csaba
Arbitri: Alexandru Olaru – Ciprian Stoica, Cosmin Prişcă. Comisar FR Baschet: Radu Bucerzan
Citiți principiile noastre de moderare aici!