Vicecampioana României la baschet masculin, CSM Universitatea se deplasează pe terenul echipei care a eliminat-o din Cupa României, CSU Atlassib Sibiu. Meciul va avea loc duminică, de la ora 17:30 şi va conta pentru etapa a 4-a a Ligii Naţionale. Partida va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 3 şi Digi 24 Oradea.
Echipa orădeană speră să se revanşeze în faţa sibienilor, care i-au adiministrat două înfrângeri în optimile de finală ale cupei. Din păcate, formaţia noastră se confruntă în continuare cu probleme medicale. Ţibîrnă este indisponibil pentru mai mult timp. Guţoaia şi-a reluat antrenamentele şi a jucat în meciul echipei secunde CSM U 2 Oradea cu U BT 2 Cluj-Napoca, dar nu este încă la potenţialul fizic obişnuit. În plus, Daniel Popescu a acuzat probleme la tendonul lui Ahile. „Am ajuns în această situaţie deoarece nu am putut să ne antrenăm în condiţii obişnuite, datorită indisponibilităţilor din lot. Din nefericire, problemele de sănătate ale unor jucători din lot continuă. Nu dorim însă să ne mai lamentăm, aceasta este situaţia, ne-o asumăm cu toţii. La ora actuală, suntem în căutarea unui jucător cu care să ne completăm lotul, pe postul de pivot”, ne-a declarat managerul echipei CSM U Oradea, Şerban Sere.
Ar fi momentul revenirii
Oficialul orădean speră însă într-o revenire, într-o tresărire de orgoliu a jucătorilor. „Noi sperăm să depăşim o dată această pasă neagră în care se află echipa. Revenirea s-ar putea petrece în meciul de la Sibiu, deşi suntem conştienţi că va fi foarte dificil”, afirmă managerul echipei.
În sezonul trecut, CSM U Oradea şi CSU Atlassib şi-au împărţit victoriile. Orădenii au câştigat la Sibiu cu 91-74, dar CSU Atlassib s-a impus pe terenul nostru, scor 84-75.
Partida CSU Atlassib – CSM U Oradea va fi condusă de brigada de arbitri Laurenţiu Grigoraş, Bertalan Istvan, Dragoş Nicolae, iar comisar FR Baschet va fi Romi Stănciulescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!