Acum, la aproape un deceniu distanţă, Oradea pierde titlul, moment care consemnează sfârşitul unei epoci glorioase din istoria poloului din oraşul nostru.
Sigur că acest moment trebuia să vină o dată, pentru că nu există nicăieri în lume o echipă invincibilă. Se putea accepta până la urmă o înfrângere după un meci de luptă, pentru că întotdeauna în sport, o echipă câştigă, iar cealaltă trebuie să fie învinsă. Ceea ce este însă greu de digerat este modul în care s-a pierdut acest titlu, după un eşec umilitor. CSM Digi a arătat în acest meci ca o echipă epuizată, fără resurse, incapabilă să reacţioneze. Să fi afectat oare efortul din cele patru partide anterioare, într-o asemenea măsură, potenţialul jucătorilor orădeni? Explicaţiile acestei înfrângeri contează până la urmă, mai puţin. Rămâne doar constatarea tristă că dominaţia orădeană, construită cu atâta trudă în ultimii ani, a luat sfârşit.
Steaua a fost evident superioară echipei noastre, iar acest lucru s-a văzut pe parcursul întregului campionat, nu doar în meciul decisiv. Dar triumful Stelei a devenit posibil nu doar prin ascensiunea sa valorică, cât mai ales prin scăderea treptată, în mod dramatic, a potenţialului formaţiei orădene. Pe parcursul derulării campionatului, echipa a pierdut constant din formă, ajungând să capoteze în ultimul meci al sezonului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!