Temerile privind partida cu BCM U Piteşti s-au adeverit, orădenii fiind învinşi după o dispută surdă, în care oaspeţii s-au dovedit superiori. A fost un meci foarte echilibrat timp de trei sferturi, gazdele cedând lupta abia în sfertul patru.
Echipa noastră s-a aflat la conducere în primul sfert, încheiat însă la egalitate, scor 15-15. Piteştenii au trecut în avantaj în sfertul secund, impulsionaţi de aruncările reuşite de trei puncte, care au tocat efectiv jocul formaţiei orădene. La pauză, oaspeţii conduceau cu 43-41. Elevii antrenorului Cristian Achim au început o cursă furibundă de urmărire, reuşind să egaleze, scor 56-56 ( 29), dar sfertul trei s-a încheiat tot în avantajul oaspeţilor, scor 58-60.
Sfertul patru, nefast
BCM U Piteşti s-a desprins decisiv în sfertul patru, graţie tot aruncărilor de la distanţă, dar şi jocului agresiv din apărare, cărora orădenii nu le-au putut face faţă. Oaspeţii şi-au mărit avantajul la 11 puncte, scoruri 66-77 ( 36), 68-79 ( 37). Valoarea superioară a lotului piteştenilor şi-a spus cuvântul, gazdele nereuşind, cu toate eforturile şi dăruirea depusă, să egaleze scorul.
„M-am temut de acest meci şi iată că inevitabilul s-a întâmplat. M-am tot aşteptat, de vreo două-trei etape, să pierdem, dar iată că acum nu am mai putut evita înfrângerea. După seria celor cinci victorii, a urmat acest eşec. Oaspeţii au excelat la aruncările de trei puncte, acesta fiind principalul lor atu. Pentru noi, calificarea în play-off este acum foarte dificilă de realizat”, a declarat după meci antrenoru CSM, Cristian Achim.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.400
CSM Oradea – BCM U Piteşti 81-87 (15-15, 26-28, 17-17, 23-27)
CSM Oradea: Stretea, Martinovic 9 (1×3), Szijártó, Maric 18 (3×3), Ştefan 2, Pascu, Mandic 17, Lázár 9, Mitchell 16 (3×3), Gnjato 10, Paşca, Hora. Antrenor: Cristian Achim
BCM U Piteşti: Dumitru 16 (4×3), Zanfir, Vujacic 8 (1×3), Mihai, Jackson 28 (5×3), Osby 11, Tudor, Stefanovic 8, Bilos, Neguţ, M. Paul 16 (3×3). Antrenor: Tudor Costescu
Arbitri: Stelian Bănică – Laurenţiu Grigoraş, Adrian Habor. Comisar FR Baschet: Radu Bucerzan (Timişoara)
Descalificări pentru cinci faulturi personale: Mandic 39, Mitchell 39, Gnjato 40 / Dumitru 39
GAVRIL NUŢIU
Citiți principiile noastre de moderare aici!