Cu ani în urmă, partidele dintre CSM Digi şi Dinamo constituiau veritabile derby-uri ale campionatului, decisive pentru tranşarea titlurilor naţionale. La ora actuală însă, Dinamo pare să nu mai fie o echipă capabilă să se bată la titlu. Formaţia bucureşteană a încheiat sezonul trecut abia pe locul 4, aflându-se şi acum pe aceeaşi poziţie în clasamentul Superligii.
Cu toate acestea, antrenorul CSM Digi, Kádár Kálmán invită la circumspecţie înaintea meciurilor cu Dinamo. „Într-adevăr, Dinamo nu mai e ceea ce a fost, dar rămâne în orice caz o echipă capabilă să încurce, să pună probleme. Poate că meciurile cu ei nu mai pot fi considerate derby-uri, dar sunt totuşi partide dificile. Trebuie să fim atenţi la cele două întâlniri, mai ales că noi ne aflăm în plin proces de pregătiri pentru partida cu Mornar Split, din Euro Cup. Jucătorii noştri sunt acum într-o perioadă de încărcare fizică şi s-ar putea să fie obosiţi la meciurile cu Dinamo”, ne-a declarat tânărul tehnician orădean.
Golaverajul, pe plan secund
Kádár Kálmán admite faptul că echipa sa nu mai pune accentul pe golaveraj în actuala ediţie. Să ne aminitim că în campionatul precedent, CSM Digi s-a situat pe primul loc la finele sezonului regulat datorită golaverajului superior faţă de cel al Stelei, cele două echipe aflându-se la egalitate de puncte. „Noi suntem preocupaţi în primul rând să le oferim juniorilor şi jucătorilor tineri din lotul nostru posibilitatea de juca mult mai mult faţă de ceea ce era în ediţiile trecute. Într-adevăr, acest lucru duce la sacrificarea golaverajului, pentru că nu mai batem echipele modeste la scoruri atât de mari, dar consider că atenţia pentru creşterea şi maturizarea juniorilor este mai importantă decât golaverajul. Sigur că un golaveraj mai slab faţă de cel al Stelei ar putea constitui un dezavantaj pentru noi dacă vom fi în situaţie de egalitate de puncte, dar sperăm să nu se ajungă acolo”, afirmă antrenorul CSM Digi.
Meciurile CSM Digi – Dinamo Bucureşti se vor disputa vineri de la ora 17:00, respectiv sâmbătă de la ora 12:00, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!