Rezultatul este surprinzător nu doar prin prisma remizei, dar şi a numărului neobişnuit de mare de goluri marcate. Partida a avut o desfăşurare oscilantă. Oaspeţii au terminat prima repriză în avantaj, scor 17-21, după un joc defensiv foarte modest al orădenilor. Gazdele au reuşit să egaleze în mitanul secund, scor 28-28 ( 40) şi au trecut la conducere, desprinzându-se la cinci goluri diferenţă, scor 37-32 ( 53). Se părea că echipa noastră se îndreaptă spre o victorie normală, dar craiovenii au reuşit să egaleze în ultimul minut, scor 39-39. Gazdele au avut din nou şansa victoriei, după golul înscris de Raul Chiş, când mai erau 20 de secunde. Din nefericire, acelaşi Chiş a comis apoi o neregularitate, sancţionată cu o lovitură de la 7 m, conform noului regulament şi U Craiova a restabilit egalitatea în ultimele secunde joc. Marcatorii gazdelor au fost: Liberţ 11, Haiduc 10, Acsinia 5, Pop 5, Mihăilescu 1, Stroe 1, Chiş 1.
„Greşelile ne-au costat. Este totuşi un punct câştigat pentru noi, având în vedere că poarta nu ne-a ajutat deloc astăzi (sâmbătă – n.r.). Nici Dragoş şi nici Duma n-au apărat nicio minge. Puteam câştiga chiar şi în aceste condiţii, dar greşeala comisă de Chiş a dus la acea lovitură de la şapte metri, prin care oaspeţii au egalat”, a afirmat antrenorul orădean Sebastian Tudor. Etapa viitoare, CSM Oradea va sta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!