Partida contează pentru etapa a doua din Seria A și va avea loc la Arena „Antonio Alexe”. Acesta va fi primul meci de acasă din actuala ediție pentru handbaliștii orădeni. CSM Oradea a câștigat partida de debut din noul sezon, pe terenul echipei CSU Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, cu scorul de 39-22.
„Mă bucur că în primul meci am avut posibilitatea de a acorda minute de joc pentru toți componenții echipei. Duminică, vom aborda meciul cu Universitatea Craiova cu obiectivul clar al victoriei. Sperăm într-o evoluție bună și ne dorim să avem alături de noi un număr cât mai mare de susținători”, ne-a declarat antrenorul echipei CSM Oradea, Cosmin Liberț.
După victoria din runda inaugurală, cu CSO Teutonii Ghimbav, echipa de handbal feminin CSU Oradea va juca în etapa a doua în deplasare, cu CSM Făgăraș. Partida va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 11:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!