După un cantonament la Debreţin şi alte câteva zile de antrenamente pe plan local, CSM CSU Oradea îşi începe marţi seria meciurilor de verificare, urmând să întâlnească pe terenul propriu echipa SCM U Craiova. Meciul va avea loc la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 18:00.
Echipa orădeană are în acest an un timp mai scurt de pregătire, în condiţiile în care prima partidă oficială este programată la data de 20 septembrie, cu Balkan Botevgrad, în primul tur preliminar al FIBA Europe Cup. „Faţă de anii precedenţi, avem o perioadă precompetiţională mult redusă. În plus, nici nu am avut lotul complet în cantonamentul de la Debreţin, iar internaţionalii noştri au ratat astfel stagiul de pregătire. Ne-am luat însă măsuri de prevedere şi am transferat mai mulţi jucători străini, tocmai pentru a fi pregătiţi la ora startului în FIBA Europe Cup”, ne-a declarat preşedintele CSM Oradea, Şerban Sere.
Oficialul orădean este însă conştient că echipa se va confrunta, cel puţin în perioada imediat următoare, cu probleme de omogenitate a lotului.
„Avem numeroşi jucători noi în echipă, motiv din care jocul echipei se va lega poate mai greu în primele meciuri. Lotul nostru s-a pregătit foarte bine în stagiul din Ungaria, jucătorii au răspuns bine solicitărilor din cantonament. A fost o perioadă bazată în special pe încărcare fizică, iar băieţii sunt poate puţin obosiţi. Timpul pentru pregătirea specifică a fost foarte scurt, dar sperăm ca în zilele rămase să lucrăm cât mai bine la acest capitol”, afirmă Şerban Sere.
Exersarea schemelor
Conducătorul clubului orădeană a spus că în meciul de azi accentul va fi pus pe exersarea schemelor de joc, pentru a consolida relaţiile dintre jucători. „Ne va interesa mai puţin rezultatul în partida cu SCM U Craiova. Ceea ce contează mai mult este omogenizarea echipei, perfecţionarea aspectelor tehnico-tactice ale jocului. Trebuie să lucrăm la «chimia» dintre jucători, pentru a se obişnui împreună, pentru a se creea automatisme de joc”, a explicat Şerban Sere. Acesta a afirmat că este mulţumit de lotul avut la dispoziţie, iar echipa va avea capacitatea de a ţinti aceleaşi obiective ca în sezoanele precedente. „Avem un lot valoros, care ne permite să năzuim la aceleaşi obiective îndrăzneţe, aşa cum s-a întâmplat în ultimele două ediţii”, a conchis preşedintele CSM Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!