Obişnuiţi să joace cu adversari de calibru în Liga Campionilor, poloiştii orădeni nu s-au concentrat îndeajuns la turneul al II-lea al Superligii Naţionale unde au pierdut primele puncte.
Startul turneului nu anunţa acest lucru, din moment ce campioana a spulberat pe Sportul Studenţesc, echipa care s-a ţinut scai la turneul de la Oradea şi i-a pus probleme în finala Cupei României. CSM Digi a dispus de „studenţi” cu 12-4.
A urmat antrenamentul cu Poli Cluj-Napoca, scor 25-6, în timp ce Steaua îşi lua revanşa în faţa Sportului cu 12-8.
În derby-ul cu Steaua, poloiştii orădeni au înregistrat o premieră pierzând primele puncte, după 5-5 cu gazda turneului.
Cu frâna de mână trasă, CSM Digi dădea impresia că forţează doar atât cât este nevoie pentru a obţine victoria. Cu avantaj de două goluri înaintea ultimului sfert, campionii n-au avut luciditatea necesară şi Steaua a reuşit să revină, graţie formei bune arătate de portarul Drăguşin şi de Toni Barbarici, autor a 3 goluri. „E bine pentru toată lumea că nivelul campionatului s-a mai echilibrat un pic. Nu suntem mulţumiţi cu rezultatul ăsta, ne-am fi dorit să câştigăm, dar ne prinde bine şi câte un duş rece din când în când”, a declarat la final Mihnea Chioveanu, conştient că Steaua, Dinamo sau Sportul sunt încă departe de nivelul arătat de CSM Digi.
Aureolaţi cu punctul smuls campioanei, Steaua s-a scufundat în tradiţionalul derby cu Dinamo, scor 6-7, eroul dinamoviştilor fiind veteranul George Georgescu (35 de ani), marcator a 3 goluri.
Crişul a urcat un loc
În rest, victorii scontante ale orădenilor, 21-5 cu Rapid, 18-3 cu AMEFA Arad şi 24-7 cu Crişul Lancetti, iar astăzi urmează să întâlnească pe Dinamo (ora 13:30), echipă care a săltat pe locul 2 prin rezultatele bune obţinute în Bazinul Steaua.
Şi tânăra echipă Crişul Lancetti Oradea a făcut un turneu bun la Bucureşti. Poloiştii pregătiţi de Eugen Băjenaru şi Kadar Kalman au obţinut victorii cu Poli Cluj 10-5, AMEFA Arad 13-5 şi Rapid Bucureşti 13-6, meci în care au revenit spectaculos în ultimele două sferturi prin cele 10 goluri marcate.
Cu aceste trei victorii, Crişul Lancetti a urcat pe locul 5 în clasament.
SUPERLIGA DE POLO – TURNEUL AL II-LEA
Rezultate consemnate în Bazinul Steaua din București:
ETAPA I – JOI
Rapid – Crișul Lancetti Oradea 6-13 (4-2, 0-1, 0-7, 2-3)
Crișul Lancetti: Furtoș, Pânzariu, Barbu 2, I. Szabo 2, Olcean 3, Țifrea 1, Sfârle 3, R. Szabo, Paleacu, Alb 2, Oros, Maior, Sârcă. Antrenor: Eugen Băjenaru
Poli Cluj – Steaua București 3-23 (0-8, 1-4, 1-6, 1-5)
AMEFA Arad – Dinamo București 6-17 (1-3, 1-5, 3-3, 1-6)
Sportul Studenţesc – CSM Digi Oradea 4-12 (1-3, 1-3, 0-2, 2-4)
CSM Digi: Pjetlovic, D. Crețu – portari; Jurcă, Negrean 3, Diaconu, Chioveanu 2, Popoviciu 1, Čupić 1, A. Crețu, Dunca 1, R. Georgescu 2, Kadar, Freundlich 2, Antrenor: Dorin Costrăș
Arbitrii: Radu Matache și Mihai Simion
Superiorități numerice: 2/6 Sportul și 4/7 CSM Digi Oradea
Penalty-uri: – Sportul și 0/1 CSM Digi Oradea
ETAPA II – VINERI DIMINEAȚA
Crișul Lancetti Oradea – Dinamo 4-19 (1-4, 1-4, 0-6, 2-5)
Crișul Lancetti: Furtoș, Pânzariu, Szilagyi, Barbu, I. Szabo 1, Sergiu Olcean, Sfârle, R. Szabo 1, Paleacu 1, Alb, Oros, Maior, Sârcă. Antrenor Eugen Băjenaru
CSM Digi Oradea – Poli Cluj 25-6 (5-1, 6-1, 7-2, 7-2)
CSM: Pjetlovic, D. Creţu – portari; Jurcă, Negrean 4, Diaconu 3, Chioveanu 2, Popoviciu 3, Alexa 4, Čupić 2, A. Creţu 2, Kadar 2, B. Cîmpianu 2, Freundlich. Antrenor: Dorin Costrăş
Sportul Studenţesc – Steaua București 8-12 (2-4, 1-1, 3-4, 2-3 )
Rapid București – AMEFA Arad 13-9 (2-3, 3-3, 5-2, 3-0)
ETAPA III – VINERI DUPĂ AMIAZĂ
Poli Cluj – Sportul Studențesc 7-20 (3-6,1-7, 1-4, 2-3)
Dinamo București – Rapid București 13-5 (2-1, 5-1, 2-1, 4-2)
Steaua – CSM Digi Oradea 5-5 (1-2, 1-1, 0-1, 3-1)
Steaua: Drăgușin, Giuclea, M. Gheorghe, Barbaric 3 (1 penalty), Cotrău, Pavel Popescu 1, Deacu, Nastran, Teohari 1, Robu, Ghiban, Gospodinov, Petre Popescu, Călin. Antrenor: Ionuţ Angelescu
CSM Digi: Pjetlovic, D. Crețu – portari; Negrean 2, Diaconu 1, Chioveanu 1, Popoviciu, Alexa, Čupić, A. Crețu, Dunca, R. Georgescu, Kadar 1, Freundlich. Antrenor: Dorin Costrăș
Arbitrii: Radu Matache și Manuel Manea
Superiorități numerice: 5/1 Steaua și 4/0 CSM Oradea
Penalty-uri: 1/1 Steaua și – CSM Oradea
Crișul Lancetti – AMEFA Arad 13-5 (5-0, 5-0, 1-3, 2-2)
Crișul Lancetti: Furtoș, Pânzariu 1, Szilagyi 1, Barbu, Istvan Szabo, Olcean 2, Ţifrea 1, Sfârle 4, Roland Szabo 1, Paleacu 1, Alb 1, Oros 1, Maior, Sârcă. Antrenor Eugen Băjenaru
SÂMBĂTĂ
ETAPA A IV-A
Sportul Studențesc – AMEFA Arad 18-8 (6-3, 6-1 , 3-1, 3-3)
CSM Digi Oradea – Rapid București 21-5 (6-0, 4-2, 5-1, 6-2)
CSM Digi: Pjetlovic, D. Crețu – portari; Jurcă 1, Negrean 2, Chioveanu 1, Popoviciu 3, Alexa 1, Čupić 2, A. Crețu 4, Dunca 3, Kadar 1, Bogdan Cîmpianu 3, Freundlich. Antrenor: Dorin Costrăş
Crișul Lancetti – Steaua București 7-19 (0-4, 4-5, 1-5, 2-5)
Crișul Lancetti: Furtoș, Pânzariu, Szilagyi, Istvan Szabo 1, Olcean 2, Ţifrea 1, Sfârle 1, Roland Szabo, Paleacu 1, Alb 1, Oros, Maior, Terec. Antrenor Eugen Băjenaru
Dinamo București – Poli Cluj 24-4 (3-2, 9-1, 5-1, 5-0)
DUMINICĂ
ETAPA A V-A
AMEFA Arad – CSM Digi Oradea 3-18 (0-3, 3-3, 0-6, 0-6)
CSM Digi: Pjetlovic, D. Crețu – portari; Jurcă 2, Negrean 2, Diaconu, Chioveanu 1, Popoviciu 2, Alexa, A. Crețu 3, Dunca 2, Kadar 2, Bogdan Cîmpianu 4, Freundlich. Antrenor: Dorin Costrăș.
Rapid București – Sportul Studențesc 7-14 (0-3,4-3, 1-3, 2-5)
Steaua București – Dinamo București 6-7 (2-2, 1-0, 2-3, 1-1)
Poli Cluj – Crişul Lancetti 5-10 (2-2, 0-3, 2-2, 1-3)
Crișul Lancetti: Furtoș, Pânzariu, O. Szilagyi, Barbu, Istvan Szabo 2, Olcean 2, Sfârle 5, Roland Szabo, Paleacu, Alb 1, Oros, Maior, Sârcă. Antrenor Eugen Băjenaru
ETAPA A VI-A
CSM Digi Oradea – Crișul Lancetti 24-7 (4-2, 7-1, 7-2, 6-2)
CSM Digi: Pjetlovic, D. Creţu – portari; Jurcă 1, Negrean 6, Diaconu 5, Chioveanu 1, Popoviciu, Alexa, Cupic 3, A. Creţu 2, Dunca 3, B. Cîmpianu, Freundlich 3. Antrenor: Dorin Costrăş
Crișul Lancetti: Furtoș, Pânzariu 1, Barbu 1, Istvan Szabo, Olcean 1, Sfârle 1, Roland Szabo 1, Paleacu 1, Alb, Oros, Maior, Terec, Sârcă 1. Antrenor Eugen Băjenaru
Meciurile Poli Cluj – AMEFA Arad, Steaua – Rapid şi Sportul – Dinamo s-au terminat după închiderea ediţiei.
Programul jocurilor de astăzi: etapa a VII-a, Crişul Lancetti – Sportul Studenţesc (ora 10:30), Dinamo – CSM Digi (ora 13:30)
Clasament după 12 jocuri: 1. CSM Digi Oradea – 34 puncte; 2. Dinamo Bucureşti – 27 p, 3. Sportul Studenţesc – 27 p; 4. Steaua Bucureşti – 25 p; 5. Crişul Lancetti Oradea – 15 p; 6. AMEFA Arad – 9 p, 7. Rapid Bucureşti – 6 p; 8. Poli Cluj-Napoca – 0 p.
Citiți principiile noastre de moderare aici!