Petrovski a suferit o fractură a unui deget de la mâna de aruncare, în perioada precompetițională. Chiar dacă era incomplet refăcut, fundașul sârb a jucat pentru CSM Digi în turneul secund preliminar al LEN Champions League, dar formația noastră a ratat calificarea, fiind eliminată din cupele europene.
„Petrovski a fost adus în ideea că ne vom califica mai departe în cupele europene și vom avea mai multe meciuri de disputat. În acest scop, am transferat cinci jucători străini, chiar dacă în competițiile interne (Superliga Națională și Cupa României – n.r.) nu putem folosi decât trei într-un meci.
Din păcate, am fost eliminați prematur din cupele europene și nu se mai justifica să păstrăm toți cei cinci jucători străini. Am decis așadar să renunțăm la Aleksa, care avea în contract o clauză care ne permitea să renuțăm la el, măcar temporar.
Acum, el a solicitat să îi permitem transferul la altă echipă”, ne-a declarat antrenorul CSM Digi, Dorin Costrăș. Tehnicianul orădean afirmă că echipa sa se va baza pe aportul celorlați doi fundași din lot, Bogdan Remeș și Czenk Ferenc. „Remeș și Czenk sunt doi jucători tineri, formați la clubul Crișul, care vor avea astfel ocazia să joace și să prindă mai multe minute.
Doar jucând în toate meciurile, nu numai în cele cu adversare mai facile, se pot maturiza și pot să crească în valoare”, a spus antrenorul Dorin Costrăș.
Prin plecarea lui Petrovski, CSM Digi rămâne cu patru „stranieri” în lot: Stefan Zivojinovic (Serbia) – portar, Gustavo de Freitas Guimaraes „Grummy” (Brazilia), Seiya Adachi și Yusuke Inaba (ambii din Japonia).
Citiți principiile noastre de moderare aici!