Campioana României nu a reuşit să furnizeze o supriză în primul tur al barajului pentru accederea în grupele principale ale LEN Champions League, pierzând meciul de acasă cu OSC Budapesta, vicecampioana Ungariei, scor 7-9. Poloiştii orădeni au încercat să ţină pasul cu valoroasa adversară, dar echipa maghiară s-a dovedit superioară per ansamblu.
Partida a fost foarte echilibrată pe parcursul primelor două sferturi. Gazdele au deschis scorul prin Chioveanu, dar oaspeţii au replicat imediat, înscriind de două ori, prin Bátori şi Kovács. Negrean a egalat, scor 2-2, dar Salamon şi-a readus echipa în avantaj, scor 2-3. Bátori şi Salamon s-au dovedit a fi de altfel principalele „guri de foc” ale formaţiei budapestane, înscriind împreună până la finalul meciului nu mai puţin de şase goluri, prin şuturi remarcabile de la distanţă. Din nefericire, apărarea orădeană n-a reuşit să-i anihileze, acest aspect fiind determinant pentru soarta partidei. În sfertul secund, cele două echipe au marcat câte două goluri, prin A. Creţu şi Popoviciu, respectiv Graham şi Bátori, scor la pauză 4-5.
Sfert trei foarte slab
Din păcate, echilibrul s-a rupt în debutul sfertului trei, când maghiarii au înscris de trei ori, prin aceiaşi Bátori şi Salamon, respectiv Brguljan, aducând scorul la 4-8. Chioveanu a redus din diferenţă, scor 5-8 înaintea ultimului sfert. Gazdele au încercat să revină în sfertul patru, dar OSC este o echipă mult prea experimentată pentru a pierde un astfel de avantaj. Negrean a marcat pentru 6-8, Salamon a făcut 6-9, iar Chioveanu a stabilit rezultatul final, 7-9.
De remarcat faptul că orădenii au ratat nepermis de mult, risipind majoritatea situaţiilor de superioritate numerică de care au beneficiat (una chiar de dublă superioritate). Într-un meci de o asemenea dificultate, acest lucru costă, echipa noastră nereuşind să înscrie în total decât şapte goluri.
OSC Budapesta a luat astfel o opţiune serioasă pentru calificarea în grupele principale ale LEN Champions League.
Kádár Kálmán: „N-am făcut deloc un meci bun”
POLO. Starea de spirit a celor antrenori era diametral opusă la finele meciului dintre CSM Digi şi OSC Budapesta. Vizibil afcetat de înfrângere, Kádár Kálmán a recunoscut faptul că echipa sa a avut o prestaţie nereuşită. „N-am făcut deloc un meci bun. Din păcate, nu am reuşit să-i anihilăm pe cei mai periculoşi jucători ai lor, Bátori şi Salamon, deşi am stabilit înainte de meci că aceştia nu trebuie lăsaţi liberi să tragă la poartă. Am şi ratat foarte mult, superioritatea numerică nu a mers deloc. Am cedat în sfertul trei, pe fondul unor mari greşeli şi a lipsei de concentrare. Din nefericire, la acest scor, şansele noastre de calificare s-au diminuat considerabil. În tot cazul, noi nu cedăm, vom face tot ce putem pentru a încerca să întoarcem rezultatul în meciul de la Budapesta”, a declarat Kádár Kálmán.
Antrenorul oaspeţilor, Vincze Balázs a avut cuvinte de laudă la adresa gazdelor. „A fost un meci dificil pentru noi, ştiam că Oradea are o echipă foarte bună. Băieţii mei s-au mobilizat şi au obţinut o victorie importantă, dar nu ne considerăm deloc calificaţi. Va trebui să fim foarte atenţi, pentru că Oradea va veni să câştige la Budapesta peste două săptămâni. Doresc să mulţumesc publicului şi gazdelor pentru atmosfera civilizată şi ospitalieră pe care au creat-o în tribune, a fost o plăcere pentru noi să jucăm aici”, a afirmat Vincze Balázs.
CASETA TEHNICĂ
Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Spectatori: circa 600
CSM Digi Oradea – OSC Budapesta 7-9 (2-3, 2-2, 1-3, 2-1)
CSM Digi: Pjetlovic, D. Creţu – portari; Szabó R., Negrean 2, D. Markovic, Chioveanu 3, Popoviciu 1, R. Georgescu, Cupic, A. Creţu 1, Dunca, M. Gheorghe, B. Remeş. Antrenor: Kádár Kálmán
OSC Budapesta: Bisztricsányi, Barabás – portari; Decker A., Bátori 3, Német, Juhász, Kovács G. 1, Hegedüs, Graham 1, Salamon 3, Gor-Nagy, Bundcsuh, Brguljan 1. Antrenor: Vincze Balázs
Arbitri: Dragan Stampalija (Croaţia), Arkadiy Voevodin (Rusia). Superiorităţi numerice: 8-6
Descalificări pentru trei eliminări: – / Decker Adam
LIGA CAMPIONILOR LA POLO
Rezultate înregistrate în prima manşă din play-off:
CSM Digi Oradea – OSC Budapesta 7-9 (2-3, 2-2, 1-3, 2-1)
CN Marseille – Szolnoki VSK 6-7 (0-0, 0-1, 3-3, 3-3)
Jadran Carine Herceg Novi – AN Brescia 14-6 (3-1, 4-3, 4-1, 3-1)
Primorje Rijeka – Waspo Hannover 19-6 (7-1, 3-1, 3-2, 6-2), meci în care Cosmin Radu a marcat trei goluri
Meciurile din manşa secundă vor avea loc la 17 octombrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!