Ceea ce trebuia să se întâmple o dată şi o dată s-a întâmplat duminică seară, când baschetbaliştii noştri au obţinut prima victorie în faţa Gazului de când antrenorul Cristian Achim a preluat banca tehnică a orădenilor. Aşa cum anticipa antrenorul CSM-ului, echipa sa a abordat meciul fără niciun fel de complexe, surprinzându-şi adversara încă din start printr-un joc exact şi foarte organizat. Gazdele au excelat de altfel la capitolul defensiv, apărarea lor în zonă foarte mobilă şi agresivă fiind cea care a câştigat partida.
Orădenii au început bine meciul şi şi-au adjudecat primele două sferturi, intrând la pauză cu un avantaj de nouă puncte, scor 40-31. Lupusavei, care i-a tocat în tur pe medieşeni cu aruncările sale de la distanţă, a reuşit din nou patru lovituri de trei puncte. Oaspeţii au revenit în joc în sfertul trei, pe fondul unei uşoare căderi a gazdelor, apropiindu-se periculos la numai două puncte, scor 55-53.
Final victorios
Mai mult, Gazul a preluat pentru prima oară conducerea în debutul sfertului patru, scor 55-56 ( 31). Ţibârnă a readus CSM-ul în avantaj, după care s-a mers trei minute „cap la cap” cu avantaj de partea gazdelor. Foarte importante au fost coşurile de trei puncte ale lui Maric (scor 60-58 34) şi mai ales cele două consecutive ale lui Pesic (scor 68-60 36), care au distanţat decisiv echipa noastră. Oaspeţii s-au pierdut cu firea, s-au luat la harţă între ei şi cu orădenii, nervii au cedat pe alocuri, având loc scurte altercaţii. Spre deosebire de fatidicele meciuri cu Clujul şi Timişoara, CSM Oradea a gestionat de această dată cu brio finalul de meci, obţinând o victorie clară şi pe deplin meritată. JB – G.N.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa: 1.700
CSM Oradea – Gaz Metan Mediaş 74-65 (28-21, 12-10, 15-22, 19-12)
CSM Oradea: Maric 19 (3×3), Ştefan, Paşca 2, Topcov 9, Pesic 14 (2), Lupusavei 18 (4), Markovic 8, Ţibârnă 4. Nu au jucat Pascu, Lázár, Hora, Navickas. Antrenor: Cristian Achim
Gaz Metan: Jucan 3, Nicoară 11, D. Mitchell 20 (1), Drăguşin 2, Ivanovic 8, Moore 6 (2), Zigeranovic 4, Tomeljak 11 (3). Nu au jucat Dumitrescu, Racoviţan, Marcu. Antrenor: Ovidiu Teleabă
Arbitri: Laurenţiu Grigoraş – Bukaresti László, Adrian Habor. Comisar FR Baschet: Ion Olaru
Descalificări pentru 5 faulturi: Topcov 39 / –
Citiți principiile noastre de moderare aici!