Judoka de la JC Liberty LPS Bihorul (antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenko) şi CSM JC Liberty (antrenori Emil Morar, Alexandru Lungu) şi CS Crişul (antrenoare Olimpia Ianc) şi-au trecut în cont un total de opt medalii, din care cinci titluri naţionale. Performerii delegaţiei noastre au fost Larisa Florian (52 kg), Lorena Podelenczki (70 kg), Mădălina Pantea (78 kg) de la JC Liberty LPS Bihorul, Denisa Benţe (48 kg) de la CS Crişul şi Denis Mititelu (73 kg) de la CSM JC Liberty au devenit campioni naţionali la categoriile lor de greutate.
Vlad Vişan (sportiv cu dublă legitimare JC Liberty LPS – Miercurea Ciuc) a cucerit medalia de argint la 73 kg, iar Andreea Florian (57 kg) şi Farkas Bertalan (60 kg), ambii de la JC Liberty LPS, au obţinut medalii de bronz. Georgiana pantea (63 kg) şi Sorin Petrică (+100 kg), de la JC Liberty LPS şi Kolumban Sandor (73 kg) de la CSM JC Liberty s-au clasat pe locurile V.
„Rezultatele înregistrate sunt foarte bune, în special la feminin. Ne aşteptam la aceste titluri şi medalii, pentru că avem o generaţie foarte bună. Larisa Florian se află de exemplu la al zecelea său titlu naţional din carieră, iar Lorena Podelenczki la al şaptelea. Rezultatele ne bucură şi prin faptul că majoritatea acestor sportivi sunt încă juniori”, a afirmat antrenorul Aurelian Fleisz.
Larisa Florian opinează că a fost o competiţie destul de dificilă. „Concursul a fost destul de greu. Am câştigat toate meciurile la ippon, cu excepţia finalei, în care am învins-o la puncte pe Cristina Matei, de la Cluj, adversară cu care mă voi întâlni din nou peste trei săptămâni, la Campionatul Naţional de juniori unu”.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!