Perspectiva eşecului i-a înfuriat teribil pe jucătorii medieşeni, care au comis unele gesturi greu de explicat mai ales pentru o echipă ce se vrea campioană. Astfel, în sfertul patru, după o ratare a unei aruncări de trei puncte de către Moore, Tomeljak l-a luat pur şi simplu la palme, în văzul întregii săli, într-un moment de time-out. La rândul lor, Zigeranovic şi Dumitrescu, care nici nu a jucat duminică, s-au luat la harţă cu Markovic. Gaz Metan a fost sancţionată de altfel cu două faulturi antisportive, din care unul din cauza propriei bănci. După cum s-a prezentat la meciul de duminică, Gaz Metan n-a prea dovedit că merită să fie lidera clasamentului.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!