Campioana României la polo a început foarte slab partida cu Partizan, echipa sârbă desprinzându-se decisiv încă din primul sfert, încheiat cu scorul de 1-5. Oaspeţii şi-au mărit avansul în sfertul secund, scorul la pauză lăsând puţine speranţe gazdelor, scor 2-7. Şi totuşi, orădenii n-au cedat, făcând un sfert trei de excepţie, în care au marcat de patru ori, prin Cupic, Diaconu, Dunca şi Negrean, în timp ce sârbii au înscris un singur gol, scorul devenind 6-8. În ultimul sfert, gazdele au ratat câteva ocazii de a se apropia la un singur gol, neavând din păcate luciditatea necesară pentru a forţa egalarea. Scorul final, 7-9, le asigură celor de la Partizan locul III în clasamentul Grupei B şi implicit calificarea la turneul Final Six al actualei ediţii din LEN Champions League. CSM Digi nu a putut beneficia de aportul internaţionalului Ramiro Georgescu, care a fost indisponibil din cauza unei răceli.
Start în play-off
„Am jucat mai bine decât în meciul precedent, cu Kragujevac. Din păcate, jocul din primele două sferturi a fost mai slab, iar apoi nu am mai putut recupera handicapul. Ne mai rămâne speranţa unei victorii în ultimul meci, cel cu Spandau Berlin, pe care sperăm să-l câştigăm, pentru a dovedi că am meritat să jucăm în această fază, a grupelor principale”, a afirmat antrenorul CSM Digi, Dorin Costrăş.
Duminică, echipa noastră va disputa primul meci din semifinalele play-off-ului, în deplasare, cu Dinamo. Partida va avea loc la Bucureşti, cu începere de la ora 12:30, în direct la Digi Sport 2 şi Digi 24 Oradea. Vor urma apoi unul sau, dacă va fi nevoie, două meciuri, la Oradea. Semifinalele se dispută în sistemul „două victorii din trei partide”. În cealaltă semifinală se întâlnesc Sportul Studenţesc şi Steaua.
CASETA TEHNICĂ
Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Spectatori: circa 450
CSM Digi – Partizan Belgrad 7-9 (1-5, 1-2, 4-1, 1-1)
CSM Digi: Pjetlovic, D. Creţu – portari; Freundlich, Negrean 2 (ambele din penalty), Diaconu 1, Chioveanu, Popoviciu, Alexa, Cupic 1, A. Creţu, Dunca 3, Jurcă, Kádár. Antrenor: Dorin Costrăş
Partizan: Risticevic, Osmanovic – portari; Gielen 1, Mandic 1, Vico, Subotic 1, Rackov 1, Cuk 2, Dedovic 1, Cuckovic, Tomasevic, Jaksic 2, Obradovic. Antrenor: Vujasinovic
Arbitri: Spyridon Achladiotis (Grecia), Jaume Teixido (Spania). Delegat LEN: Andrey Constantinov (Bulgaria)
Superiorităţi numerice 13-10
Citiți principiile noastre de moderare aici!