Divizionara A de baschet masculin CSM Oradea vizează victorii în ultimele opt meciuri din sezonul regulat. Cinci au fost deja realizate, cu CSŞ Giurgiu, BCM U Piteşti, Poli Iaşi, Gaz Metan Mediaş şi BC Miercurea Ciuc. Urmează miercuri restanţa cu Energia Rovinari, contând pentru etapa a 25-a. Gazdele pornesc din postura de favorite, dorind însă să evite o eventuală supriză neplăcută chiar în faţa propriilor suporteri.
„Trecem printr-o perioadă fastă şi avem desigur prima şansă şi cu Energia Rovinari, dar nu ne subestimăm adversara. Respectăm echipa oaspete, ştim că Energia este o formaţie cu mulţi jucători de valoare, capabilă să învingă echipe de primă mână. Nu o vom privi de sus, nu o vom desconsidera, ci vom trata meciul cu toată atenţia. Jucătorii sunt concentraţi, mobilizaţi şi decişi să obţină o nouă victorie. Aceste ultime meciuri sunt foarte importante pentru configuraţia clasamentului la finele sezonului regulat, iar noi vizăm o clasare cât mai bună”, ne-a declarat managerul echipei CSM Oradea, Şerban Sere.
Navickas e tot accidentat
Energia Rovinari şi-a propus calificarea la turneul play-off, dar a pierdut etapa trecută un meci important chiar pe teren propriu cu una din contracandidatele directe, BCM U Piteşti. Ca urmare, oaspeţii vin la Oradea cu gândul reabilitării după acel nedorit eşec.
„Ştim că Energia va dori să câştige la Oradea după înfrângerea în faţa Piteştiului. Oaspeţii îşi vor juca la Oradea una din ultimele lor şanse de a mai prinde turneul play-off. De aceea trebuie să fim atenţi, să nu-i subestimăm”, a spus Şerban Sere. Preşedintele CSM Oradea, Florin Birta este optimist. „Sper să nu avem niciun fel de probleme nici cu Energia Rovinari şi nici în celelalte meciuri care au mai rămas de disputat din retur”, a afirmat Birta. Conducătorii echipei orădene speră într-o prezenţă cât mai numeroasă a publicului local, pentru a-şi purta echipa la victorie.
Antrenorul Cristian Achim are la dispoziţie întregul lot de jucători, mai puţin Gediminas Navickas, care este în continuare accidentat. El va fi menajat până la refacerea completă, pentru a putea juca în play-off.
Partida CSM Oradea – Energia Rovinari are loc miercuri seară la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 19. Meciul va fi transmis în direct la Digi Sport 3.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!