Nu a fost loc de surprize în Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu la turneul de calificare LEN Champions League. În cele trei dueluri cu echipe provenite din țări cu polo mult mai puternic, CSM Oradea a fost învinsă de fiecare dată.
[eadvert]
În fața celui mai accsibil adversar, Primorje Erste Bank Rijeka, orădenii au pierdut vineri, scor 7-10 (2-3, 1-3, 2-1, 2-3). Golurile CSM au fost reușite de Mihnea Gheorghe, Petar Velkic – 2 goluri, Vlad Dragomirescu, Filip Gardasevic, David Belenyesi – 1 gol.
Valoarea adversarului a crescut gradual, iar CSM Oradea a pierdut la o diferență mai mare cu italienii de la CC Ortigia, scor 7-14 (4-3, 1-3, 2-6, 0-2). Cele 7 goluri ale orădenilor au fost înscrise de Filip Gardasevic – 3 goluri, iar David Belenyesi și Mihnea Gheorghe – câte 2 goluri.
FOTO: DAN ILLE
Ziua de duminică a consemnat duelul CSM Oradea – Vouliagmeni NC, formație greacă prezentă la „final 8” LEN Champions League în sezonul trecut. Grecii au câștigat lejer cu 14-5 (3-2, 3-0, 4-1, 4-2) și s-au calficat de pe locul 1 în turul următor. Pentru CSM au punctat în acest ultim meci jucătorii Levente Vancsik, Tiberiu Negrean, David Belenyesi, Bogdan Remeș și Petar Velkic.
Rezultate complete: vineri , Vouliagmeni – Ortigia, scor 12-8, CSM Oradea – Primorje Rijeka 7-10; sâmbătă, Primorje Rijeka – Vouliagmeni 12-14, CSM Oradea – Ortigia 7-14; duminică, Ortigia – Primorje Rijeka 16-14, CSM Oradea – Vouliagmeni 5-14.
Clasament final Grupa C: 1. Vouliagmeni – 9 puncte; 2. CC Ortigia – 6 p; 3. Primorje Rijeka – 3 p; 4. CSM Oradea – 0 p. Vouliagmeni continuă în Champions League, iar echipele de pe locurile 2, 3 și 4 vor juca în turneul de calificare EuroCup.
Citiți principiile noastre de moderare aici!