Site-ul eurobasket.com a alcătuit niște ierarhii de-a dreptul ciudate cu privire la cei mai buni jucători ai Ligii Naționale de baschet masculin în ediția 2018/2019.
Astfel, MVP-ul sezonului a fost desemnat Kyndall Dykes (U BT Cluj-Napoca), iar „cinci-ul”ideal este următorul: Kevin Hardy (BC CSU Sibiu), Kris Richard (CSM CSU Oradea), Kyndall Dykes (U BT Cluj-Napoca), Tony Bishop (BCMU FC Argeș), Jason Washburn (U BT Cluj-Napoca). Cel de-al doilea „best five” se prezintă astfel: Giordan Watson (CSM CSU Oradea), Mladen Jeremic (BCMU FC Argeș), Goran Gajovic (SCM U Craiova), Isaiah Philmore (BC CSU Sibiu), Vladan Vukosavljevic (SCM Timișoara). Cel mai bun „cinci” alcătuit din jucători europeni este: Mladen Jeremic (BCMU FC Argeș), Goran Gajovic (SCM U Craiova), Justas Tamulis (BC CSU Sibiu), Vladan Vukosavljevic (SCM Timișoara), Maksym Korniyenko (BCMU FC Argeș). Cel mai bun debutant străin în LNBM a fost Vladan Vukosavljevic (SCM Timișoara).
Titlul de MVP al jucătorilor români i-a fost atribuit lui Andrei Mandache (CSA Steaua), Nándor Kuti a fost desemnat MVP-ul jucătorilor români U 23 de ani, iar „cinci-ul” ideal autohton este următorul: Andrei Mandache (CSA Steaua), Vlad Corpodean (Phoenix Galați), Titus Nicoară (CSM Mediaș), Sánta Szabolcs, Alin Borșa (ambii CSM Târgu Mureș). Cel mai bun antrenor al sezonului a fost Cristian Achim (CSM CSU Oradea).
Orădenii, marginalizați
Acestea au fost așadar distincțiile sezonului trecut. Cum este oare posibil ca în primele trei echipe ideale să figureze doar doi (!) jucători de la campioana CSM CSU Oradea, Richard și Watson?! Cu tot respectul, Dykes este fără îndoială un jucător de clasă, dar prestația sa, în ansamblul campionatului, a fost inferioară față de alte ediții. În opinia noastră, Watson ar fi fost mai îndreptățit să primească acest titlu. Watson a fost considerat totuși MVP-ul finalei. Washburn sau Vukosavljevic sunt cumva pivoți mai buni decât cei trei orădeni – Markovic, Valeika sau Zekovic, care joacă pe această poziție? Vukosavljevic este considerat cel mai bun cel mai bun debutant. Oare Nikola Markovic nu ar fi meritat mai mult acest titlu? Cum este posibil ca în „cinci-ul” ideal al jucătorilor români să nu figureze niciun jucător al campioanei CSM CSU?! Bobe Nicolescu, Tudor Fometescu (CSM CSU Oradea) sau Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu) nu meritau și ei un loc în această echipă, în care au fost titularizați și jucători din grupe inferioare? Măcar antrenorul Cristian Achim, de departe cel mai bun tehnician al ultimilor ani din Liga Națională, și-a găsit locul în nominalizările cel puțin ciudate ale site-ului amintit.
„Doar cifrele statistice”
Președintele CSM CSU Oradea, Șerban Sere, afirmă că alegerile site-ului eurobasket.com s-au bazat doar pe cifrele statistice ale jucătorilor. „Acei specialiști urmăresc mai puțin jocul de ansamblu al echipelor și al jucătorilor. Nominalizările lor se fac doar pe baza cifrelor statistice individuale. Așa se explică și includerea unor jucători din grupe inferioare în aceste topuri. Pe noi ne interesează mai puțin sau chiar deloc aceste ierarhii individuale, la noi primează jocul echipei. Și cred că nu greșim, din moment ce suntem campioni de trei ori în ultimii cinci ani”, ne-a declarat Șerban Sere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!