El se pregătește la Sala „Radivoj Korac” din Belgrad, alături de Milan Mitrovic și Radovan Mitrovic, asistenții lui Cristian Achim pe banca tehnică a „leilor roșii”. În Serbia, autoritățile au permis recent reluarea antrenamentelor în sălile de sport, dar numai în grupuri restrânse numeric și cu respectarea unor măsuri de prevenție.
Nikola Markovic a fost cel mai bun marcator, dar și cel mai bun recuperator al echipei CSM CSU Oradea, în campania din ediția 2019/2020 a FIBA Europe Cup. Jucătorul sârb a fost un component important al formației noastre în ultimele două sezoane, aducându-și un aport consistent la câștigarea celui de-al treilea titlu național, în ediția 2018/2019.
Contractul lui Nikola Markovic cu CSM CSU Oradea a expirat la finele actualului sezon, dar conducerea „leilor roșii” dorește să prelungească înțelegerea cu jucătorul sârb. „Markovic a avut prestații foarte bune și constante pentru echipa noastră. Bineînțeles că dorim să-l păstrăm în continuare în lot. Jucătorul dorește și el să-și continue cariera la Oradea. Sperăm să ne înțelegem, iar tratativele să se încheie cu semnarea unui nou contract”, ne-a declarat antrenorul CSM CSU Oradea, Cristian Achim.
La ora actuală, echipa orădeană mai are contracte semnate cu Aaron Broussard (SUA), Dragan Zekovic (Serbia), Arturas Valeika (Lituania), toți cu opțiuni de prelungire, Bobe Nicolescu. Tudor Fometescu și Eduard Petrescu. Cătălin Baciu, Vlad Marinău și Enzo Vescan sunt și ei doriți în continuare în echipă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!