Partida contează pentru etapa a 6-a şi constituie derby-ul Seriei B, între ocupantele primelor două locuri ale clasamentului. CSM Oradea este liderul clasamentului, dar CS Minaur are un meci mai puţin disputat. Echipa băimăreană este principala favorită la promovarea în Liga Naţională, având un buget şi un lot pe măsură. Din echipă fac parte jucători redutabili, ca Alexandru Sabău, Ionuţ Mureşan, Mihai Bogdan, Ionuţ Marta sau fraţii Răzvan şi Alexandru Farcaş. Minaur a cucerit în urmă cu două sezoane campionatul şi Cupa României, jucând în Liga Campionilor, dar a retrogradat apoi din cauza problemelor financiare.
„Va fi un derby în care presiunea apasă pe umerii celor de la Minaur. Este singura echipă din serie care are ca obiectiv promovarea, dispunând de un buget şi un lot corespunzătoare acestui scop. Are jucători valoroşi şi experimentaţi, iar unii dintre ei au evoluat şi în Liga Campionilor. Noi suntem bucuroşi că am avut până acum un parcurs bun şi am ajuns pe primul loc. Ne vom juca şansele, ne vom bate pentru fiecare minge. Chiar dacă Minaur este favorită, noi dorim să facem un meci bun şi să nu ne dezamăgim suporterii”, ne-a declarat antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!