Antrenorul sârb s-a aflat timp de șapte ani pe banca tehnică a „leilor roșii”. El a fost numit asistent al lui Cristian Achim în vara anului 2014, înlocuindu-l pe Călin Pop, care a devenit atunci coordonator al echipelor de copii și juniori ale clubului.
[eadvert]
În perioada petrecută ca asistent, Milan Mitrovic a înregistrat 209 victorii și 122 de înfrângeri. A fost de altfel o perioadă extrem de fastă, în care CSM CSU Oradea a cucerit trei titluri de campioană națională, o SuperCupă a României, medalia de bronz în FIBA Europe Cup și a avut un parcurs remarcabil în grupele FIBA Basketball Champions League.
Milan Mitrovic este licențiat la cel mai înalt nivel posibil în baschetul internațional. Este absolvent al Academiei de Baschet din Belgrad și deține licență FIBA care-i permite să fie antrenor principal la orice echipă din baschetul internațional. A desfășurat o activitate intensă în cadrul antrenorilor de baschet din Serbia, unde a ocupat postul de secretar general. A fost colaborator al revistei The Coach, o publicație de prestigiu din baschetul sârb și ex-iugoslav.
După șapte ani petrecuți la CSM CSU Oradea, Milan Mitrovic (40 de ani) a decis să dea curs unei oferte din Polonia, de la echipa Stelmet Zielona Gora.
Trimite articolul
Xachim cu pregatirea lui slabuta e numit pe viata, nu are nici o sansa sa-i ocupe locul, toate au o limita, asa ca a plecat.