Printre participanţi s-au aflat spadasini de la CSM Oradea, pregătiţi de antrenorul emerit Nicolae Ille. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Ana Constantin (fostă Zdanovschi), care a cucerit medalia de argint în proba feminină. Ana Constantin a pierdut finala în faţa Piei Klafstad (Norvegia), scor 12-15. Spadasina orădeană a câştigat trei puncte în clasamentul Cupei Mondiale. Mezina delegaţiei noastre, Bianca Benea, în vârstă de numai 14 ani, s-a clasat pe locul 8 dintr-un total de 45 de participate, obţinând astfel un punct, la categoria „satelit” a Cupei Mondiale. Rezultatul este remacabil în condiţiile vârstei sale fragede. „Trebuie să subliniem faptul că Bianca obţine la 14 ani performanţe mai bune decât reuşea celebra Ana Maria Brânză la aceeaşi vârstă”, afirmă antrenorul emerit Nicolae Ille. În întrecerea masculină, Andrei Timoce s-a clasat pe locul 5, dintr-un total de 70 de concurenţi.
Medaliată cu argint la etapă de Cupă Mondială
La Belgrad a avut loc o etapă de Cupă Mondială la spadă pentru seniori, competiţie la care au fost prezenţi peste 100 de sportivi din mai multe ţări.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
O analiză realizată de G4Media.ro adâncește în detaliile mecanismului prin care postările lui Călin Georgescu, candidatul naționalist în alegerile prezidențiale din 2024, au fost viralizate pe rețelele sociale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă procedura de investire a primarilor și consilierilor locali aleși în 9 mai a fost încheiată în toate unitățile administrativ- teritoriale din județ, în schimb alegerea viceprimarilor continuă.
BIHON Sport local
În Bihor se află în construcție mai multe baze sportive prin Compania Națională de Investiții, dar primul teren de tip I inaugurat este în comuna Biharia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!