Meciul U Craiova – CSM Oradea a fost amânat pentru sâmbătă, la solicitarea echipei orădene. „Am solicitat reprogramarea partidei, pentru că nu am dorit să ne antrenăm de Paşti. Vom juca sâmbătă. Mergem ca de obicei, la victorie”, ne-a declarat antrenorul Sebastian Tudor. CSM Oradea a câştigat toate cele 17 meciuri de până acum.
Meciul U Craiova – CSM Oradea se va juca sâmbătă
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată ţara, cu ploi şi vânt, lapoviţă şi ninsoare în zona montană, în timp ce temperaturile minime vor coborî până la două grade Celsius, iar cele maxime vor urca până la 23 de grade, potrivit prognozei săptămânale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întâlnirea va marca 50 de ani de la descoperirea Peşterii Urşilor şi Ziua Europeană a Parcurilor Naţionale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în seara zilei de sâmbătă, 10 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din Oradea a fost trimis în judecată de Parchetul local sub acuzația că ar fi oferit mai multor persoane, iar unora chiar le-ar fi vândut telefoane mobile și accesorii contrafăcute.
România
Rata șomajului în România a înregistrat o ușoară scădere în luna martie 2025, ajungând la 5,5%, potrivit datelor ajustate sezonier, publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou proiect de mediu este în pregătire în Salonta, prin colaborarea dintre administrația locală și Consiliul Județean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!